Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Echipa de fotbal a Suediei a câştigat Grupa E a turneului final EURO 2020 după ce a învins selecţionata Poloniei cu scorul de 3-2 (1-0), miercuri seara, la Sankt Petersburg.

 


Foto: (c) MAXIM SHEMETOV / EPA

 

Scandinavii a smuls victoria în ultimele momente ale partidei, prin golul lui Viktor Claesson (90+4), după ce Emil Forsberg reuşise o dublă (2, 59). Pentru polonezi, care părăsesc competiţia după acest eşec, a înscris Robert Lewandowski (61, 84).

 


Foto: (c) ANATOLY MALTSEV / EPA

 

Meciul a început practic de la 1-0 pentru suedezi, decarul Emil Forsberg reuşind să înscrie după 82 de secunde în urma unei combinaţii cu Aleksander Isak, la care o contribuţie semnificativă a avut şi un ricoşeu dintr-un adversar.

Polonia a jucat apoi totul pe cartea atacului, dar ocaziile de greu au venit greu în faţa unei apărări solide. Cele mai mari şanse ale echipei antrenate de Paulo Sousa s-au consemnat în min. 17, în urma unui corner, golgheterul Robert Lewandowski trimiţând de două ori în bară cu capul în decurs de două secunde.

Polonia nu a mai reuşit să creeze pericol până în finalul primei reprize, când Zielinski (45+1) a tras tare de la 18 metri, dar Olsen a respins de sub transversală.

Echipa antrenată de Paulo Sousa, care venea după 0-1 cu Slovacia şi 1-1 cu Spania, a început în atac repriza secundă, iar Zielinski a creat panică la poarta scandinavă. Un şut al jucătorului de la Napoli a fost respins de portarul Olsen (47), iar altul (49) a fost deviat în corner de un apărător.

Quaison (50) a fost aproape de a majora avantajul nordicilor, cu un şut din careu, dar a respins Szczesny.

Krychowiak (52) a tras de la 22 de metri, jos, la colţ, dar Olsen a avut o nouă intervenţie bună. Krychowiak (57) s-a alat în prima plan şi la poarta proprie, când a fost aproape de autogol, la centrarea lui Isak.

Suedia s-a desprins pe tabelă la capătul unui contraatac purtat de noul-intrat Kulusevski (59), care l-a servit excelent pe Forsberg, iar acesta l-a executat pe Szczesny cu un şut de la 16 metri.

Polonia a revenit imediat în meci, marcând prin Lewandowski (61), la capătul unei acţiuni personale, cu un şut dintr-o poziţie deloc uşoară, la vinclu. După ce golul lui Swierczok (65) a fost anulat pentru ofsaid a urmat o perioadă în are polonezii nu au mai reuşit să creeze pericol la poarta lui Olsen.

 


Foto: (c) MAXIM SHEMETOV / EPA

 

Acelaşi Lewandowski (84) a reuşit egalarea mult-aşteptată, la centrarea lui Frankowski, dar Polonia avea nevoie de victorie şi a continuat să atace cu disperare. Şutul lui Bereszynski (86) din marginea careului a fost prins de Olsen, care s-a remarcat şi la şutul-centrare trimis de Lewandowski (89).

Suedezii au profitat de spaţiile mari din apărarea poloneză şi au fost aproape de gol prin Larsson (90+2), care a tras peste poartă de la 16 metri.

Suedia a dat lovitura în min. 90+4, prin Claesson, lansat în careu de Kulusevski, care a înscris simplu.

 


Foto: (c) MAXIM SHEMETOV / EPA

 

Suedia a câştigat Grupa E şi va juca în optimi pe 29 iunie cu o echipă clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C sau D. Polonia a terminat pe locul 4.

Suedia - Polonia 3-2 (1-0)
Au marcat: Emil Forsberg (2, 59), Viktor Claesson (90+4), respectiv Robert Lewandowski (61, 84).
Sankt Petersburg, St Petersburg Stadium
EURO 2020 - Grupa E

Au evoluat echipele:
Suedia: 1. Robin Olsen - 2. Mikael Lustig (16. Emil Krafth, 68), 3. Victor Lindeloef, 24. Marcus Danielson, 6. Ludwig Augustinsson - 7. Sebastian Larsson (căpitan), 20. Kristoffer Olsson, 8. Albin Ekdal, 10. Emil Forsberg (17. Viktor Claesson, 78) - 22. Robin Quaison (21. Dejan Kulusevski, 55), 11. Alexander Isak (9. Marcus Berg, 68). Selecţioner: Jan Andersson.
Rezerve neutilizate: 12. Karl-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt - 5. Pierre Bengtsson, 13. Gustav Svensson, 14. Filip Helander, 15. Ken Sema, 18. Pontus Jansson, 26. Jens-Lys Cajuste.
Polonia: 1. Wojciech Szczesny - 18. Bartosz Bereszynski, 15. Kamil Glik, 5. Jan Bednarek - 10. Grzegorz Krychowiak (17. Przemyslaw Placheta, 78), 14. Mateusz Klich (6. Kacper Kozlowski, 73) - 21. Kamil Jozwiak (24. Jakub Swierczok, 61), 11. Karol Swiderski, 20. Piotr Zielinski, 26. Tymoteusz Puchacz (19. Przemyslaw Frankowski, 46) - 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecţioner: Paulo Sousa.
Rezerve neutilizate: 12. Lukasz Skorupski, 22. Lukasz Fabianski - 3. Pawel Dawidowicz, 4. Tomasz Kedziora, 8. Karol Linetty, 13. Maciej Rybus, 23. Dawid Kownacki, 25. Michal Helik.

Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Simon Bennett; al patrulea oficial: Anthony Taylor; arbitru de rezervă: Gary Beswick (toţi din Anglia)
Arbitru video: Chris Kavanagh (Anglia); arbitri asistenţi video: Christian Dingert (Germania), Lee Betts, Stuart Attwell (ambii din Anglia)
Delegat UEFA: Artur Azarian (Armenia), observator UEFA pentru arbitri: Mehmet Ilgaz (Turcia)
Cartonaşe galbene: Danielson (10), Krychowiak (74), Glik (83).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Fotbal - EURO 2020: Spania s-a calificat în optimi după ce a surclasat Slovacia cu 5-0

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.