COD GALBEN: 20-09-2021 Intre 07:00 si 09:30 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Directorul clubului Inter Milano, Giuseppe Marotta, a respins speculaţiile conform cărora mijlocaşul Christian Eriksen, care a fost spitalizat după ce s-a prăbuşit pe gazon în timpul meciului Danemarca - Finlanda de la EURO 2020, disputat sâmbătă la Copenhaga, ar fi fost infectat anterior cu Covid-19, informează Reuters.

"Nu a avut Covid-19 şi nici nu a fost vaccinat", a declarat Marotta pentru RAI Sport, precizând că membrii staff-ul medical al naţionalei daneze sunt cei care trebuie să ofere informaţii în privinţa stării lui Eriksen, însă Inter a ţinut legătura cu aceştia. "Pot să vă spun că serviciul medical al lui Inter a fost în contact cu ei", a adăugat oficialul italian.

Christian Eriksen, victima unei crize cardiace în prima repriză a partidei de la Copenhaga, este în continuare spitalizat, în stare stabilă, a anunţat duminică Federaţia daneză de fotbal (DBU), citată de AFP.

"În această dimineaţă am vorbit cu Christian Eriksen care i-a salutat pe coechipierii săi. Starea sa este stabilă şi este în continuare spitalizat pentru examene suplimentare", a indicat DBU într-un comunicat postat pe Twitter.

În minutul 43 al meciului Danemarca - Finlanda, Eriksen s-a prăbuşit brusc pe teren, fără să fie atins de vreun adversar, iar personalul medical a intervenit rapid pentru a-l resuscita, înainte ca jucătorul să fie transportat la spital.

"Am reuşit să-l aducem 'înapoi' pe Christian", a spus medicul echipei naţionale daneze, Martin Boesen.

Meciul s-a reluat după o întrerupere de aproape două ore, fiind câştigat cu 1-0 de finlandezi.

"A fost o seară tristă din toate punctele de vedere, necazurile lui Christian Eriksen eclipsând evident orice altceva", a adăugat Federaţia daneză în comunicatul său.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.