Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cagliari, echipa lui Răzvan Marin, a obţinut o victorie foarte importantă în lupta pentru evitarea retrogradării, 3-1 duminică pe terenul lui Benevento, în etapa a 35-a din Serie A, mijlocaşul român pasând decisiv la golul marcat în primul minut de grecul Charalampos Lykogiannis.

Marin a evoluat până în minutul 88. Cagliari este pe locul 16, cu 35 de puncte, la 4 puncte de locul 18, primul retrogradabil, pe care se află chiar Benevento.

Tot duminică, Vlad Chiricheş a jucat din primul până în ultimul minut pentru Sassuolo, ce a învins-o cu 2-1 în deplasare pe Genoa şi a urcat provizoriu pe locul 7, ultimul care duce în viitoarea ediţie a cupelor europene. Primul gol al lui Sassuolo a venit după o minge recuperată de fundaşul român.

Valentin Mihăilă şi Dennis Man, accidentaţi, nu au fost în lotul echipei Parma, deja retrogradată, învinsă duminică acasă de Atalanta Bergamo cu 5-2.

Inter Milano, care şi-a asigurat câştigarea campionatului încă din etapa trecută, a surclasat-o sâmbătă pe Sampdoria, 5-1 pe San Siro. Portarul Ionuţ Radu a apărat la gazde din primul minut al reprizei secunde.

Tot sâmbătă, Ştefan Radu, fundaşul lui Lazio, a fost integralist în meciul pierdut cu 2-0 în deplasare cu Fiorentina.

Rezultate:
duminică
Genoa - Sassuolo 1-2
Au marcat: Zappacosta (85), respectiv Raspadori (14), Berardi (66)

Benevento - Cagliari 1-3
Au marcat: Lapadula (16), respectiv Lykogiannis (1), Pavoletti (64), Joao Pedro (90+3)

Parma - Atalanta Bergamo 2-5
Au marcat: Brunetta (78), Sohm (88), respectiv Malinovski (12), Pessina (52), Muriel (77, 86), Miranciuk (90+3)

Hellas Verona - Torino FC 1-1
Au marcat: Dimarco (88), respectiv Vojvoda (85)

sâmbătă
Spezia - Napoli 1-4
Au marcat: Piccoli (64), respectiv Zielinski (15), Osimhen (23, 44), Lozano (79)

Udinese - Bologna 1-1
Au marcat: De Paul (23), respectiv Orsolini (82 - pen)

Inter Milano - Sampdoria 5-1
Au marcat: Gagliardini (4), Sanchez (26, 36), Pinamonti (61), Lautaro Martinez (70 - pen), respectiv Balde (35)

Fiorentina - Lazio Roma 2-0
Au marcat: Vlahovic (32, 89)
Cartonaş roşu: Pereira (Lazio, 90+5)

Duminică mai au loc meciurile AS Roma - Crotone şi Juventus Torino - AC Milan.

Inter, cu 85 de puncte după 35 de jocuri, este urmată de Atalanta, 72 p (35 j), Napoli, 70 p (35 j), Juventus Torino, 69 p (34 j), AC Milan, 69 p (34 j), Lazio, 64 p (34 j), Sassuolo, 56 p (35 j), AS Roma, 55 p (34 j) etc.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.