Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Budapesta nu va mai găzdui Finalele competiţiei feminine pe echipe Billie Jean King Cup, după ce contractul dintre capitala Ungariei şi Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a fost reziliat, transmite Reuters.

O sursă din cadrul ITF a confirmat pentru Reuters că această competiţie, cunoscută anterior drept Fed Cup, caută o nouă gazdă, după ce organizatorii au anunţat că nu mai pot găzdui turneul final din cauza temerilor legate de COVID-19.

Sursa a precizat că ITF a fost ''surprinsă'' să primească o scrisoare din partea Federaţiei maghiare de tenis pe 22 aprilie, în care aceasta anunţa că nu mai poate organiza evenimentul.

Fed Cup a fost reinventată în 2019, sub numele de Billie Jean King Cup, iar Budapesta a câştigat candidatura de a găzdui finalele de 12 echipe în Laszlo Papp Arena, însă ediţia inaugurală, care trebuia să aibă loc în aprilie 2020, a fost amânată din cauza pandemiei. Turneul final a fost reprogramat pentru luna trecută, dar a fost amânat din nou, iar o nouă dată nu a fost fixată.

ITF le-a informat duminică pe cele 12 finaliste că Budapesta nu va mai găzdui turneul final.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.