Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului WTA 500 de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 565.530 de dolari, după ce a fost învinsă, sâmbătă seara, de belarusa Arina Sabalenka, cu 6-3, 6-2.

Halep (29 ani), numărul trei mondial, s-a înclinat după doar 66 de minute în faţa belarusei. A fost a treia semifinală a Simonei la Stuttgart după cele din 2015 şi 2017.

Sabalenka (22 ani), numărul 7 mondial, a fost sâmbătă o combinaţie letală de forţă şi viteză, căreia Simona Halep nu a reuşit să îi facă faţă. Românca nu a mai avut nici evoluţiile bune de până acum la serviciu, astfel că a fost depăşită de o adversară agresivă în toate momentele jocului.

După două ghemuri de serviciu, Sabalenka s-a desprins la 4-1, în urma unui break, iar diferenţa a fost suficientă pentru a se impune în primul set cu 6-3. La 3-1, Halep a ratat trei mingi consecutive de break, singurele pe care le-a avut în acest meci.

În actul secund, Sabalenka a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, apoi a reuşit un nou break, încheind cu un ghem alb (6-2).

Sabalenka a încheiat cu 4 aşi şi o dublă greşeală, Halep având 3 aşi şi 5 duble greşeli. Procentajele la serviciu au fost net în favoarea belarusei, 73%-56% la primul, 81%-45%. Evident, Sabalenka a fost net mai bună la winners, 28-12, având şi mai multe erori neforţate, 21-17.

Halep continuă să condusă în meciurile directe cu Sabalenka, scor 3-2. Belarusa s-a impus în 2020, în sferturi la Adelaide, cu 6-4, 6-2, iar Halep a câştigat în 2018, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, în semifinale la Cincinnati în acelaşi an, cu 6-3, 6-4, şi anul trecut în sferturi la Dubai, cu 3-6, 6-2, 6-2.

Halep va primi pentru participare un cec de 26.130 de euro şi 185 de puncte WTA.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.