Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, l-a criticat dur pe Andrea Agnelli, preşedintele lui Juventus Torino, după anunţul înfiinţării unei Super Ligi, el afirmând că nu a mai văzut pe cineva "care să mintă atât de des" ca oficialul clubului italian, relatează AFP.

"Am văzut multe în viaţa mea. Am fost avocat penalist douăzeci de ani, dar n-am văzut niciodată asemenea oameni. (...) Trebuie că am fost nişte naivi, fără să ne dăm seama că avem nişte şerpi lângă noi: acum o ştim", a afirmat slovenul într-o conferinţă de presă.

"Să începem cu Ed Woodward (directorul general al lui Manchester United, unul din cluburile disidente - n. r.): m-a sunat joi seară să-mi spună că este foarte mulţumit şi că susţine pe deplin reforma", a povestit Ceferin. "Voia să discute doar despre fair play-ul financiar, când evident semnase deja altceva", a adăugat el.

Ceferin a avut cele mai dure cuvinte pentru preşedintele lui Juventus, Andrea Agnelli, "cea mai mare decepţie dintre toţi". Ceferin este naşul fiicei lui Agnelli, cel care a fost până noaptea trecută membru al comitetului executiv al UEFA şi preşedinte al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA).

"Nu am văzut niciodată pe cineva care să mintă atât de des şi cu atâta insistenţă. E incredibil. Am vorbit cu el sâmbătă după-amiază. Mi-a spus 'nu-ţi face griji, astea sunt zvonuri, te sun peste o oră', apoi şi-a închis telefonul", a declarat oficialul UEFA.

Avocatul sloven a calificat Super Liga ca fiind "o propunere ruşinoasă şi egoistă a câtorva cluburi mânate doar de lăcomie", "un scuipat în faţa iubitorilor fotbalului", notează AFP.

"Cum puteţi să vedeţi că suporterii voştri protestează şi că nu vă pasă? Oricum sunteţi deja plini de bani - nu sunteţi săraci! - dar vreţi mai mult şi mai mult. M-am săturat ca cluburile de fotbal să fie nişte active financiare", a spus Ceferin.

Preşedintele UEFA se îndoieşte că acest proiect "fantomatic" al Super Ligii are un viitor. "Se va materializa oare? Nu cred că un comunicat de presă este de ajuns", a afirmat el.

Proiectul Super Ligii, condus de preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, implică participarea permanentă a 15 cluburi fondatoare la o competiţie aproape închisă. Dintre aceste 15 echipe, sunt cunoscute 12 (şase engleze, trei spaniole, trei italiene). AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi:

 

Fotbal: Douăsprezece mari cluburi europene au lansat oficial o Super Ligă concurentă Ligii Campionilor

 

Fotbal: FIFA "dezaprobă" crearea noii Super Ligi, o competiţie "închisă şi disidentă"

 

Florentino Perez, preşedintele Super Ligii: ''Vrem să ajutăm fotbalul''

 

Fotbal: Asociaţia Europeană a Cluburilor (ECA), opusă unei Super Ligi închise

 

Fotbal: Proiectul Super Ligii, contrar valorilor Uniunii Europene (comisar european)

 

Fotbal: Sir Alex Ferguson, împotriva creării Super Ligii europene

 

Fotbal: Ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, susţine UEFA în faţa proiectului Super Ligii cluburilor 

 

Fotbal: Super Liga, o ''propunere ruşinoasă'' a unor cluburi ''mânate de lăcomie'' (Ceferin)

 

Fotbal: FC Porto a refuzat să facă parte din proiectul Super Ligii

 

Fotbal - Super Ligă: FIFPro se opune excluderii jucătorilor din echipele naţionale

 

Fotbal: Premierul italian Mario Draghi susţine UEFA în lupta sa împotriva Super Ligii

 

Fotbal: Antrenorul Thomas Tuchel nu vede nicio problemă în participarea lui Chelsea în Super Ligă

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.