COD PORTOCALIU: 19-06-2021 ora 10 Intre 19 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00Fenomene vizate: se va semnala 19 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 23:00Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 19-06-2021 ora 10 Intre 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate: se va semnala 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cele douăsprezece ţări care vor găzdui EURO 2020 au prezentat Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) planurile lor privind modul şi gradul de admitere a spectatorilor la meciurile din cadrul competiţiei prevăzute între 11 iunie şi 11 iulie, scrie marţi presa internaţională.

"Noi am stabilit data limită de 7 aprilie, este deci un lucru bun că toată lumea şi-a prezentat deja proiectul", a declarat Martin Kallen, directorul turneului în cadrul UEFA, pentru canalul danez TV3 Sport.

Fără să ofere amănunte, Kallen a afirmat: "Pot spune că sunt mari diferenţe între oraşe în ce priveşte utilizarea capacităţii stadionului".

UEFA se baza iniţial pe patru scenarii, de la meciuri fără spectatori până la unele cu tribunele pline.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a subliniat la mijlocul lui martie că nu acceptă ca meciurile de la EURO 2020 să se dispute cu porţile închise şi le-a cerut celor 12 oraşe gazdă să primească spectatori.

Potrivit agenţiei DPA, ţările gazdă îşi pot actualiza proiectul până pe 28 aprilie, dacă acest lucru este justificat de reglementările referitoare la Covid-19 într-o ţară.

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania). România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal pe Arena Naţională din Capitală.

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat, marţi, că meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul EURO 2020 se vor desfăşura cu 13.000 de spectatori în tribune, reprezentând 25% din capacitatea Arenei Naţionale.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria - Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina - Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00). AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.