

COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 24-05-2025 Intre 00:05 si 03:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Constanta;
Tenismanul elveţian Roger Federer a decis să se retragă de la turneul ATP programată săptămâna viitoare la Dubai (Emiratele Arabe Unite), după ce a fost eliminat în turul secund la Doha, subliniind că este mai bine pentru el "să revină la antrenamente", informează AFP.
Campionul elveţian, cu 20 de titluri de Mare Şlem în palmares, care a revenit în circuit după o absenţă de 13 luni, a fost învins joi, cu 3-6, 6-1, 7-5, de georgianul Nikoloz Basilaşvili (locul 42 mondial), după ce trecuse în primul tur de britanicul Daniel Evans (28 ATP).
"A fost minunat să mă întorc în #atptour, m-am bucurat din nou de fiecare minut jucat la Doha", a precizat Federer (39 ani), într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
"Multe mulţumiri echipei mele minunate şi loiale, pentru că a făcut acest lucru posibil. Am de decis să este mai bine pentru mine să mă întorc la antrenamente şi, prin urmare, am hotărât să mă retrag din turneul de la Dubai, săptămâna viitoare", a adăugat jucătorul din Ţara cantoanelor.
După semifinala pierdută la Australian Open 2020 în faţa lui Novak Djokovic şi un meci demonstrativ, disputat la începutul lunii februarie a anului trecut împotriva lui Rafael Nadal, în Africa de Sud, Roger Federer a decis să se supună unei artroscopii la genunchiul drept, care îl deranja de câţiva ani. Suspendare circuitului ATP, din cauza pandemiei de coronavirus, o recuperare mai complicată decât se prevedea şi o a doua intervenţie chirurgicală la acelaşi genunchi, în luna mai, l-au obligat să stea departe de circuit până săptămâna aceasta, când a revenit pe teren la Doha.
Federer, care va împlini 40 de ani în luna august, a avut nevoie de trei seturi pentru a-l învinge pe britanicul Daniel Evans, în primul său meci disputat miercuri (7-6, 3-6, 7-5), însă elveţianul nu este încă în cea mai bună formă fizică a sa, lucru care s-a văzut în meciul cu Basilaşvili.
Fostul număr unu mondial a anunţat deja că nu va participa la turneul Masters 1000 ATP de la Miami (Florida), programat luna aceasta, preferând să se concentreze pe zgură şi să dispute cât mai multe meciuri înainte de Wimbledon, turneul de Mare Şlem pe care l-a câştigat de opt ori în cariera sa.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |