Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cursa de 24 ore de la Le Mans (Franţa), cea mai importantă din calendarul Campionatului Mondial de anduranţă, prevăzută iniţial pe 12 şi 13 iunie, a fost amânată până pe 21-22 august, "pentru a avea toate şansele de a găzdui public" în condiţiile crizei provocate de pandemia de Covid-19, au anunţat joi organizatorii, citaţi de AFP.

"Această decizie, deşi greu de luat, este cea mai potrivită. Nu ne imaginăm să organizăm pentru al doilea an consecutiv Cursa de 24 ore de la Le Mans fără spectatori. Este atunci de datoria noastră să facem tot posibilul pentru a atinge acest obiectiv esenţial, garantându-le totodată concurenţilor o vizibilitate pe ansamblul sezonului", a explicat Pierre Fillon, preşedintele Automobile Club de l'Ouest (ACO), organizatorul cursei, într-un comunicat.

De aceea "ACO a dorit să ia această decizie la începutul sezonului, pentru a le oferi vizibilitate maximă concurenţilor, partenerilor şi spectatorilor, dar şi pentru a păstra actualul calendar" al campionatului mondial de anduranţă (WEC), pentru care Cursa de 24 ore de la Le Mans este evenimentul emblematic, au precizat organizatorii.

"Datele celorlalte competiţii şi evenimente prevăzute în calendarul sportiv al circuitului de la Le Mans rămân până acum neschimbate", au adăugat organizatorii. "ACO este în colaborare cu organizatorii diferitelor evenimente potenţial afectate de această schimbare de date", se arată în comunicat.

Informaţiile despre vânzarea biletelor şi formatul competiţiei amânate vor fi comunicate la sfârşitul lui aprilie, în timp ce lista participanţilor va fi anunţată marţi.

Încă de miercuri, L'Equipe a scris că această cursă ar putea fi amânată cu două luni, pentru a se mări şansele ca spectatorii să fie prezenţi în tribune, în funcţie de evoluţia crizei sanitare.

ACO se temea că numărul spectatorilor va fi limitat la 5.000 în luna iunie, după declaraţiile făcute de Roselyne Bachelot, actualul ministru al Culturii din Hexagon, despre desfăşurarea festivalurilor muzicale şi culturale în perioada următoare, pe teritoriul Franţei. Un astfel de plafon al spectatorilor este considerat insuficient din punct de vedere economic de către responsabilii cursei de la Le Mans.

Reprogramând evenimentul pe 21 şi 22 august, organizatorii speră ca măsurile sanitare să fie mai puţin restrictive în acea perioadă, pentru a primi în tribune circa 50.000 de spectatori.

Potrivit L'Equipe, amânarea Cursei de 24 ore de la Le Mans ar urma să antreneze o modificare a calendarului internaţional, printr-o reprogramare a Cursei de 4 ore de la Le Castellet (Franţa), prevăzută pe 28-29 august. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: lemans.org

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.