Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Portarul Gianluigi Buffon, multiplu campion al Italiei la fotbal cu Juventus, a dezvăluit că plănuieşte să se retragă în iunie 2023, dar nu exclude să-şi agaţe ghetele în cui înainte de acest termen, transmite Reuters.

Buffon, 43 ani, are contract cu Juventus până la finele acestui sezon, dar campioana Italiei i-a propus un contract de încă un an.

''În mintea mea, există cu adevărat un termen final de oprire, o ştachetă maximă, care este iunie 2023. Acesta este termenul maxim, cu adevărat maxim. Dar la fel de bine aş putea să mă opresc peste patru luni'', a declarat Buffon pentru ziarul The Guardian.

Campion mondial cu Italia în 2006, Buffon a câştigat zece titluri în Serie A cu Juventus, iar în 2017 a anunţat că se va retrage un an mai târziu, în 2018, dar a acceptat apoi un contract cu Paris Saint-Germain, cu care a câştigat titlul în Ligue 1, înainte de a reveni la Juve.

În acest sezon, el a fost rezerva polonezului Wojciech Szczesny şi a apărat poarta lui Juventus în zece meciuri în toate competiţiile.
AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.