COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, să anuleze Campionatul European de fotbal Under-19 din acest an, care urma să fie găzduit de România, motiv fiind pandemia de Covid-19, potrivit site-ului forului continental.
UEFA, care a anulat şi Europeanul U-19 feminin, a ţinut cont în luarea deciziilor de faptul că, ''având în vedere restricţiile impuse de unele guverne, ar face dificile călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificilă''.
''Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de juniori în acest an, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condiţiile actuale'', se mai arată în hotărârea UEFA.
UEFA stabilise vara trecută ca turneul final al Campionatului European Under-19 să se desfăşoare în perioada 30 iunie - 13 iulie 2021, în România.
Competiţia urma să reunească 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă.
Cele patru arene nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură erau Stadionul "Ilie Oană" - Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul "Giuleşti" - Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul "Arcul de Triumf" - Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul "Anghel Iordănescu" - Voluntari (4.518 locuri).
Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu în 2011.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |