Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fotbalistul brazilian Filipe Luis, fost la Chelsea şi Atletico Madrid, a recunoscut, într-un interviu pentru The Daily Mail, că era "stresant" să primească mesaje de la Diego Simeone când era jucătorul echipei din capitala Spaniei, scrie EFE.

Când primeşte acum mesaje de la Simeone, Filipe Luis le vede ca venind de la un prieten, însă înainte i se păreau "stresante", a povestit cel care a revenit în urmă cu aproape doi ani în ţara sa, la formaţia Flamengo.

Unul dintre acele mesaje l-a făcut pe Filipe Luis să se despartă după un singur an de Chelsea pentru a se întoarce la Atletico în 2015, şi-a amintit fundaşul stânga înaintea duelului de marţi dinte cele două echipe, de la Bucureşti, din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

"Simeone mi-a spus 'întoarce-te, vom câştiga din nou şi am nevoie de un fundaş lateral ca tine.' Am făcut-o şi mi-a zis: 'Vezi? Joci bine doar pentru mine'. A scos din mine tot ce am mai bun. Cunoştea fiecare ungher al creierului meu", a afirmat brazilianul.

În opinia lui, nu este uşor să joci pentru Simeone fiindcă acesta "nu are inimă".

"Niciodată nu îşi spune: 'vai ce păcat, bietul jucător, trebuie să fac asta sau alta'. Nu. Tot ce va decide va fi pentru a câştiga", a declarat brazilianul. "Când a venit în 2011, Atletico era la patru puncte de zona retrogradării, iar în acelaşi sezon a dus-o la câştigarea Europa League. Acest succes are un nume: Diego Simeone", a spus el.

Filipe Luis a fost titular în finala Europa League din 2012, câştigată de Atletico împotriva lui Athletic Bilbao (3-0) pe Arena Naţională din Bucureşti.

Atletico Madrid şi Chelsea Londra se vor înfrunta marţi seara, de la ora 22:00 (ora României), pe Arena Naţională din Bucureşti, cu porţile închise, în cadrul primei manşe a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Această confruntare din cea mai importantă competiţie continentală intercluburi a fost mutată în capitala României ca urmare a restricţiilor impuse delegaţiei britanice pe teritoriul Spaniei, unde trebuia să se dispute iniţial partida. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.