Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale Openului Australiei 2021 fără să cedeze niciun set, după victoria cu 6-3, 6-4, 6-2 înregistrată în faţa italianului Fabio Fognini, luni, la Melbourne.

Nadal, care pare să fi trecut cu bine peste probleme la spate pe care le-a acuzat în debutul competiţiei de la antipozi, a acces pentru a 13-a oară în cariera sa în sferturi la competiţia de Mare Şlem de la Melbourne, unde a cucerit o singură dată trofeul, în 2009.

Campionul iberic, aflată în cursa pentru cel de-al 21-lea său titlu de Grand Slam, se va lupta pentru un loc în semifinale cu grecul Stefanos Tsitsipas, cap de serie numărul 6, care a beneficiat de retragerea italianului Matteo Berrettini (nr. 10), accidentat la muşchii abdominali.

 

Foto: (c) DEAN LEWINS / EPA


Rusul Daniil Medvedev, favoritul numărul 4, şi-a asigurat la rândul său biletul pentru sferturile de finală, fază pe care o atinge în premieră la Australian Open, învingându-l tot în trei seturi, 6-4, 6-2, 6-3, pe americanul Mackenzie McDonald, după 89 minute de joc.

Medvedev, care a câştigat cu această ocazie al 18-lea său meci consecutiv, conform site-ului ATP, îl va avea ca adversar în turul următor pe compatriotul său Andrei Rublev (nr. 7). Acesta a profitat de abandonul adversarului său din optimi, norvegianul Casper Ruud, confruntat cu problemei abdominale după primele două seturi câştigate de rus, care l-au forţat să se oprească.

Rezultate:
Andrei Rublev (Rusia/N.7) - Casper Ruud (Norvegia/N.28) 6-1, 7-6 (7/3) abandon Ruud
Rafael Nadal (Spania/N.2) - Fabio Fognini (Italia/N.16) 6-3, 6-4, 6-2
Daniil Medvedev (Rusia/N.4) - Mackenzie McDonald (SUA) 6-4 6-2, 6-3
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.6) - Matteo Berrettini (Italia/N.10) (forfait Berrettini)
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.