COD GALBEN: 01-05-2025 Intre 05:30 si 09:00 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Suceava;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, care a eliminat-o miercuri de la turneul Australian Open pe cehoaica Petra Kvitova, una dintre favorite, s-a declarat impresionată de felul în care a jucat după o carantină strictă de 15 zile.

''Am fost una dintre jucătoarele care s-au aflat în carantină strictă. Cred că e impresionant să vii după 15 zile în care nu ai lovit mingea şi să joci în felul în care am făcut-o eu azi. Nu mă aşteptam la aşa ceva'', a mărturisit Cîrstea, care a trecut de Kvitova cu 6-3, 1-6, 6-1.

Pentru românca de 30 de ani aceasta a fost a 15-a victorie în faţa unei jucătoare din top 10 WTA. Cîrstea nu mai învinsese o jucătoare din primele 10 ale lumii la un turneu de Grand Slam de nouă ani. În 2012, în primul tur la Australian Open, se impunea în faţa Samanthei Stosur (5 WTA).

''Am pierdut multe meciuri cu Petra, care este o jucătoare extraordinară. Loveşte mingea foarte puternic. Mi-a trebuit ceva timp pentru a-mi adapta jocul, dar după aceea am simţit că o pot învinge şi m-am simţit încrezătoare. Sunt foarte fericită că am câştigat", a declarat Cîrstea, citată de site-ul oficial al turneului. Kvitova are 5-3 în meciurile cu Sorana după duelul de la Melbourne.

''În setul al doilea, Petra a făcut un pas înainte, iar eu unul înapoi. Cred că azi a contat cine a luat controlul punctelor'', a precizat românca. ''Cred că în setul al doilea am jucat prea defensiv, dar după ce s-a încheiat, am încercat să vin mai în faţă şi să încerc să dictez punctele, iar acest lucru a mers'', a mai spus Sorana Cîrstea (30 ani, 68 WTA), care în turul următor va înfrunta o altă reprezentantă a Cehiei, Marketa Vondrousova.

''A fost ca un 'roller coaster'', cu siguranţă. Din nefericire pentru mine, nu am putut să profit de şansele pe care le-am avut să câştig primul set. Cred că aceasta a fost cheia meciului'', a subliniat Kvitova.

''Am făcut un al doilea set foarte bun. Cred că toate ghemurile pe care le-am jucat în cele două ore au fost destul de strânse, au fost multe egalităţi. Ea a câştigat, a avut o zi foarte bună, a jucat excelent. Eu trebuia să câştig primul set când am avut avantaj de un break. Am luptat, dar am pierdut patru sau cinci ghemuri la rând şi asta nu mi se poate întâmpla mie'', a mai spus Petra Kvitova.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA prin victoria de miercuri.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.