

Doctorul Alfredo Cahe, fostul medic al legendei argentiniene Diego Armando Maradona, a afirmat, marţi, că fostul fotbalist, decedat pe 25 noiembrie, "ar fi putut fi salvat", criticând în acelaşi timp procedurile echipei medicale care se ocupa de sănătatea sa, informează agenţia EFE.
"Nu am nicio îndoială că toate acţiunile medicale au fost proaste, foarte proaste. Ar putea da impresia că nu sunt doctori", a declarat Cahe pentru presă.
"Eu cred că putea fi salvat", a adăugat Cahe, care a insistat asupra faptului că toate patologiile de care suferea Maradona puteau fi tratate mai bine.
"Totul se putea trata. Cardiomegalia de care suferea, creşterea în volum a inimii, se putea trata. Problemele cardiace se puteau trata. Totul se putea trata", a mai spus medicul.
Cahe, care a fost medicul lui Maradona timp de 30 de ani, a criticat, de asemenea, locul ales pentru recuperarea fostului decar al Argentinei după intervenţia chirurgicală pe creier la care fusese supus înainte de a muri.
Ultima dată când doctorul Cahe a luat legătura cu Maradona a fost când acesta s-a aflat internat într-o clinică din La Plata, unde a avut un schimb de opinii cu echipa medicală de acolo.
"Un psiholog m-a sunat şi m-a întrebat cu ce medicamente l-am tratat pe Maradona la ultima internare şi când i-am dat lista de medicamente, a tăcut şi subiectul s-a încheiat", a mai spus Cahe, care a adăugat că a purtat o dată o discuţie cu doctorul Leopolodo Luque, care este anchetat pentru neglijenţă în cazul morţii lui Maradona, dar nu a primit niciuna din informaţiile solicitate de la acesta.
"L-am întrebat pe Luque trei sau patru lucruri importante. Eu ştiam că Diego pierduse sânge prin scaun, din zona anală, şi am întrebat dacă acea zonă a fost investigată, dar mi-a răspuns monosilabic", a adăugat Cahe.
Diego Maradona, căpitanul selecţionatei Argentinei care a cucerit titlul mondial în 1986, a încetat din viaţă pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |