COD GALBEN: 27-02-2021 ora 23 Intre 23:10 si 05:00 se va semnala La altitudini de peste 1800 m, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 90 - 100 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo vor marca, sâmbătă, fără fast şi fără focuri de artificii şase luni rămase până la startul evenimentului olimpic, în contextul stării de urgenţă impusă în Japonia de noul val de infecţii cu COVID-19 şi a scăderii interesului publicului autohton, transmite Reuters.

Amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, Olimpiada se va desfăşura între 23 iulie şi 8 august şi organizatorii japonezi au anunţat că nu vor exista noi amânări, chiar dacă majoritatea japonezilor, 80% conform unui sondaj realizat de Kyodo News, sunt pentru anulare sau o nouă reprogramare.

Premierul japonez Yoshihide Suga a promis luni că guvernul va continua pregătirile pentru JO, deşi cu câteva zile mai devreme un membru al cabinetului nipon opina că organizatorii trebuie să ia în considerare orice posibilitate.

În vizita sa din noiembrie la Tokyo, preşedintele CIO, Thomas Bach, şi-a exprimat încrederea că Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice vor merge înainte, dar publicul rămâne foarte preocupat de strângerea la un loc a 15.000 de sportivi din toată lumea pe fundalul unei recrudescenţe a infectărilor cu noul coronavirus.

 


Foto: (c) Nicolas Datiche POOL / EPA


În privinţa prezenţei spectatorilor pe arenele olimpice, organizatorii japonezi se aşteaptă să ia o decizie în februarie sau martie, în funcţie de evoluţia virusului şi indiferent de cum se va derula campania de vaccinare la scară mondială.

Dick Pound, primul preşedinte al Agenţiei Mondiale şi Antidoping, membru CIO, a sugerat că sportivii trebuie să fie printre primii care se vaccinează pentru a creşte şansele ca Jocurile Olimpice să meargă înainte, dar acest lucru a provocat o reacţie negativă din partea publicului, a experţilor de sănătate şi chiar a sportivilor.

Preşedintele CIO a afirmat că vaccinurile nu sunt obligatorii, fiind ''doar o unealtă din cutia de unelte'', în timp ce guvernul Japoniei este încrezător că măsurile existente contra COVID-19 îşi vor arăta eficacitatea.

''Avem în vedere măsuri cuprinzătoare pentru asigurarea unor Jocuri sigure şi garantate, chiar fără a face din vaccinuri o condiţie'', a spus marţi purtătorul de cuvânt al guvernului, Katsunobu Kato.

 


Foto: (c) FRANCK ROBICHON / EPA


Organizatorii japonezi au anunţat că sportivii nu vor intra în carantină la sosirea în Japonia, dar vor exista protocoale de sănătate stricte şi ei vor fi testaţi cu regularitate.

La ceremonia de deschidere, numărul participanţilor pe Stadionul Olimpic va fi redus, iar măsurile de distanţare socială vor fi respectate.

Reprezentanţii media, sponsorilor sau a altor terţe părţi vor fi menţinuţi la minimum ca număr.

Japonia a cheltuit 12,6 miliarde dolari, dar amânarea cu un an a JO 2020 va aduce costuri suplimentare de 2,8 miliarde dolari, majoritatea din fonduri publice.

Sebastian Coe, preşedintele World Athletics, fost preşedinte al comitetului de organizare al JO 2012, s-a arătat încrezător în capacitatea Japoniei de a duce la bun sfârşit această misiunea: ''Dintre toate ţările de pe planetă care au cu adevărat putere, rezistenţă şi şcoala vieţii de a trece prin aşa ceva, aceasta este Japonia de azi. Aşa că sunt sigur că vom fi acolo''. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.