COD GALBEN: 12-05-2021 ora 10 Intre 12 mai, ora 16:00 – 13 mai, ora 10:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Responsabilii Tokyo-2020 sunt "inflexibili" în privinţa desfăşurării Jocurilor Olimpice în această vară, nefiind luată în calcul nicio altă variantă, a afirmat directorul general al Comitetului de organizare, Toshiro Muto.

Acesta nu a exclus, însă, posibilitatea ca Jocurile să poată avea loc eventual fără spectatori, în condiţiile în care pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în întreaga lume, inclusiv în Japonia.

"Desfăşurarea Jocurilor este direcţia noastră inflexibilă şi, în acest stadiu, noi nu discutăm de nimic altceva", a afirmat Muto într-un interviu acordat AFP.

Cu circa şase luni înaintea ceremoniei de deschidere, spectrul anulării JO a luat amploare în ultimele săptămâni, după ce autorităţile japoneze au impus starea de urgenţă în mai multe regiuni ale ţării, inclusiv la Tokyo şi în zonele adiacente, la fel ca în primăvara lui 2020, atunci când s-a decis de comun acord cu Comitetul Internaţional Olimpic amânarea cu un an a competiţiei.

Îngrijoraţi că marele eveniment sportiv ar putea agrava şi mai mult răspândirea locală a virusului, peste 80% dintre japonezi sunt în continuare foarte reticenţi în privinţa organizării JO în acest an, preferând fie o nouă amânare, fie o anulare pur şi simplu, potrivit unui sondaj recent.

Taro Kono, un ministru important al guvernului nipon, a recunoscut săptămâna trecută că nimic nu trebuie să fie exclus în privinţa Jocurilor Olimpice.

Iar fostul preşedinte adjunct al comitetului de organizare Londra-2012, Keith Mills, chestionat de BBC, a fost şi mai categoric, estimând marţi că este "improbabil" ca JO de la Tokyo să poată avea loc în această vară.

''Evident, condiţiile care vor fi puse în aplicare vor fi foarte importante", recunoaşte Muto. "Şi este de la sine înţeles că avem nevoie de înţelegerea şi sprijinul oamenilor. Vrem să ne pregătim pentru Jocuri pe baza acestor principii", a adăugat el.

"Situaţia sanitară din Japonia şi din întreaga lume este foarte gravă şi este normal ca mulţi oameni să fie nervoşi", a recunoscut oficialul nipon, care şi-a exprimat însă convingerea că, dacă programele de vaccinare vor progresa şi numărul infectărilor o să scadă, opinia publică se va răzgândi.

În Japonia, campania de vaccinare va debuta la sfârşitul lunii februarie, însă va fi extinsă la întreaga populaţie abia în luna mai, conform presei locale.

Toshiro Muto a repetat, totodată, că organizatorii japonezi şi responsabilii CIO "nu au evocat posibilitatea" de a impune obligativitatea vaccinării pentru sportivii care vor lua parte la Jocurile Olimpice sau pentru spectatori, în cazul în care accesul acestora va fi autorizat.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.