Românca Simona Halep va intra în carantină timp de 14 zile la Adelaide, împreună cu ceilalţi jucători şi jucătoare de pe primele trei locuri ale clasamentului mondial din tenisul profesionist, printre care sârbul Novak Djokovic şi spaniolul Rafael Nadal, înainte de a se deplasa la Melbourne în vederea participării la turneul Australian Open, au anunţat organizatorii, citaţi de Reuters.
Sute de jucători şi anturajele acestora vor sosi în Australia începând cu data de 15 ianuarie şi vor urma o carantină obligatorie de 14 zile, ca parte a protocoalelor sanitare pentru combaterea Covid-19, prevăzute cu ocazia primului turneu de Mare Şlem al anului, care va avea loc între 8 şi 21 februarie la Melbourne Park.
Directorul executiv al Federaţiei australiene de tenis, Craig Tiley, a declarat că organizatorii au nevoie de un al doilea oraş pentru a se asigura că nu depăşesc limita stabilită de autorităţi pentru persoanele aflate în carantină la Melbourne.
Adelaide îi va găzdui, astfel, pe primii trei jucători la masculin şi feminin, printre care australianca Ashleight Barty, liderul clasamentului WTA, şi românca Simona Halep, numărul 2 mondial, care se vor deplasa ulterior Melbourne, pentru un turneu premergător Openului australian, c se va derula începând din 31 ianuarie în aceeaşi locaţie.
Tiley a explicat, totodată, că autorităţile din statul Australia de Sud au acceptat carantinarea a cel puţin 50 de persoane, doar după ce li s-a oferit posibilitatea organizării unui turneu demonstrativ la Adelaide, în perioada respectivă.
"Aşa că am ales primii trei jucători şi jucătoare, care să participe la turneul demonstrativ, ce va avea loc pe 29 şi 30 ianuarie", a precizat conducătorul federaţiei
Jucătorii vor fi autorizaţi să petreacă cinci ore în afara camerelor lor de hotel, pentru a se putea antrena pe parcursul celor 14 zile de carantină, iar Tiley a confirmat că reglementările sanitare vor fi aceleaşi şi la Adelaide, oraşul din care este originar actualul antrenor al lui Halep, australianul Darren Cahill.
Premierul Australiei de Sud, Steven Marshall, a declarat că turneul demonstrativ reprezintă "o victorie imensă" pentru statul său. "Am lucrat din greu cu Tennis Australia. Vom aveam unii dintre jucătorii de top care vor evolua chiar înaintea Australian Open", a spus Marshall.
Preşedintele Federaţiei australiene de tenis a mai afirmat că se aşteaptă ca Australian Open, care a atras la ediţia trecută circa 800.000 de spectatori, să aibă anul acesta un grad de ocupare a tribunelor de 50% sau chiar 75% din capacitatea normală.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |