Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Papa Francisc s-a referit la problema dopajului în sport, în cursul unui interviu difuzat sâmbătă de cotidianul italian Gazzetta dello Sport, în care i-a adus şi un omagiu celebrului său compatriot Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian, care a încetat din viaţă pe 25 decembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac.

"L-am întâlnit pe Diego Maradona cu ocazia unui Meci pentru Pace, în 2014. Îmi amintesc cu plăcere de tot ceea de Diego a făcut pentru Scholas Occurrentes, fundaţia care se ocupă de cei nevoiaşi în lumea întreagă. Pe teren a fost un poet, un mare campion care a adus bucurie pentru milioane de persoane, în Argentina şi la Napoli. Era însă şi un om foarte fragil", a spus Suveranul Pontif.

Conducătorul bisericii catolice a subliniat, cu această ocazie, că "dopajul în sport nu este doar o înşelătorie, ci este şi o scurtătură care anulează demnitatea".

" Niciun campion nu este construit în laborator. Uneori s-a întâmplat şi nu putem fi siguri că nu se va mai întâmpla, chiar dacă sperăm că nu. Însă timpul va scoate la lumină talentele originale de cele construite, iar un campion se naşte şi se întăreşte prin antrenamente. Talentul este un cadou primit, dar acest lucru nu este suficient: trebuie să lucrezi la el. Îmi amintesc de cei care aleargă pe distanţa de 100 m la olimpiadă: pentru acele foarte puţine secunde au nevoie de ani şi ani de antrenament, fără lumini aprinse. Din când în când citeam despre un mare campion care este primul venit la antrenamente şi ultimul care pleacă. Aceasta este mărturia că voinţa este mai puternică decât îndemânarea", a adăugat Papa Francisc.

Rugat să spună care este dorinţa sa pentru umanitate la începutul anului 2021, Suveranul Pontif a spus: "Dorinţa mea este foarte simplă, o spun cu cuvintele care le-am scris pe un tricou care mi-a fost oferit: 'Mai bine o înfrângere curată decât o victorie murdară'. Doresc acest lucru întregii lumi, nu doar sportului. Este cel mai frumos mod de a-ţi juca viaţa cu fruntea sus. Fie ca Dumnezeu să ne dea zile sfinte. Rugaţi-vă pentru mine, vă rog, pentru ca să nu încetez să mă antrenez cu Dumnezeu".
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.