COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 28-05-2025 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), reunit la Geneva cu ocazia celei de-a patra şi ultima sa reuniune din acest an, a aprobat calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 pentru sezonul 2021, care cuprinde un număr record de 23 de Mari Premii, informează FIA într-un comunicat.

Viitoarea ediţie a Marelui Circ va debuta pe 21 martie la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei, urmând să se încheie în data de 5 decembrie, cu Grand Prix-ul de la Abu Dhabi.

Noul Mare Premiu al Olandei, care nu s-a putut disputa în 2020, va avea loc anul viitor pe 5 septembrie, pe circuitul de la Zandvoort, fiind intercalat între Grand Prix-urile Belgiei (29 august) şi Italiei (12 septembrie), într-una dintre cele două serii de trei curse consecutive programate în 2021.

De menţionat că Marele Premiu al Vietnamului, care ar fi trebuit să aibă loc în premieră anul acesta, dar a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, rămâne în continuare în suspans, urmând ca desfăşurarea sa pe 25 aprilie în ţara asiatică sau să fie confirmată ulterior. Circuitele de la Algarve (Portugalia), Imola (Italia) şi Istanbul (Turcia) sunt principalele pretendente la înlocuirea Vietnamului.

Totodată, în cazul Marelui Premiu al Spaniei, programat pe 9 mai, se aşteaptă în continuare semnarea acordului cu promotorul cursei de la Barcelona.

Arabia Saudită va găzdui în premieră o cursă de Formula 1, pe 28 noiembrie, singura problemă rămasă în suspans fiind omologarea circuitului de la Jeddah, conform FIA.

Cea mai importantă competiţie automobilistică a planetei va face escale în Bahrain, China, Spania, Maroc, Azerbaidjan, Canada, Franţa, Austria, Marea Britanie, Ungaria, Belgia, Olanda, Italia, Rusia, Singapore, Japonia, SUA, Mexic, Brazilia şi Arabia Saudită.

Iată cum se prezintă calendarul provizoriu al sezonului 2021 din Formula 1:
21 martie - Australia (Melbourne)
28 martie - Bahrain (Sakhir)
11 aprilie - China (Shanghai)
25 aprilie - (locul de desfăşurare urmează să fie confirmat)
9 mai - Spania (Barcelona, cu condiţia semnării unui acord cu promotorul)
23 mai - Monaco (Monte Carlo)
6 iunie - Azerbaidjan (Baku)
13 iunie - Canada (Montreal)
27 iunie - Franţa (Le Castellet)
4 iulie - Austria (Spielberg)
18 iulie - Marea Britanie (Silverstone)
1 august - Ungaria (Budapesta)
29 august - Belgia (Spa-Francorchamps)
5 septembrie - Olanda (Zandvoort)
12 septembrie - Italia (Monza)
26 septembrie - Rusia (Soci)
3 octombrie - Singapore (Singapore)
10 octombrie - Japonia (Suzuka)
24 octombrie - Statele Unite (Austin)
31 octombrie - Mexic (Ciudad de Mexico)
14 noiembrie - Brazilia (Sao Paulo)
28 noiembrie - Arabia Saudită (Jeddah, cu condiţia omologării circuitului)
5 decembrie - Emiratele Arabe Unite (Abu Dhabi)
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.