Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Franţa şi Rusia, finalistele ediţiei precedente, au terminat la egalitate, 28-28 (16-19), vineri, la Herning, într-un meci din prima grupă principală a Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2020 din Danemarca.

Vicecampioana continentală Rusia a reuşit egalarea cu şase secunde înainte de final, printr-un gol marcat de Fomina.

Rusia, antrenată de spaniolul Ambros Martin, fost selecţioner al României, a început mai bine partida în care ambele echipe veneau după serii de trei victorii. Rusia a avut 12-7, 14-9 şi 16-11 în prima repriză, dar la pauză avantajul a fost de doar trei goluri, 19-16 în favoarea campioanei olimpice.

Campioana europeană Franţa a reuşit egalarea în min. 44, 23-23, iar două minute mai târziu trecea în avantaj. Până la final, cele două echipe au mers cap la cap şi nu au reuşit să încline balanţa.

Estelle Nze Minko şi Oceane Sercien Ugolin au marcat câte 5 goluri pentru echipa pregătită de Olivier Krumbholz, iar Orlane Kanor şi Alexandra Lacrabere au reuşit câte 4. De la rusoaice s-au remarcat Iulia Managarova, Vladlena Bobrovnikova şi Antonina Skorobogatcenko, 5 goluri fiecare.

În alt meci, echipa gazdă, Danemarca, a trecut de Suedia cu 24-22 (13-12).

Mette Tranborg a marcat 6 goluri pentru daneze, Anne Mette Hansen a reuşit 5, iar Mia Rej Bidstrup 4. De la suedeze s-au evidenţiat Kristin Throleifsdottir, cu 4 goluri, Jamina Roberts, Emma Rask, Isabelle Gullden, Emma Lindqvist, câte 3.

În clasament, Rusia ocupă primul loc, cu 7 puncte (4 jocuri), urmată de Franţa, 7 puncte (4 j), Danemarca, 4 p (3 j), Suedia, 1 p (3 j), Spania, 1 p (3 j), Muntenegru, 0 p (3 j).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: Equipes de France de Handball/Facebook.com 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.