COD GALBEN: 27-01-2021 ora 21 Intre 27 ianuarie, ora 10:00 – 28 ianuarie, ora 10:00 Fenomene și zone vizate se va semnala 27 ianuarie, ora 10:00 – 28 ianuarie, ora 10:00Fenomene vizate COD GALBEN: 28-01-2021 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 70-80 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăşi 90 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. in Județul Gorj, Județul Vâlcea, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 28-01-2021 Intre 05:00 si 11:00 se va semnala La altitudini de peste 1800 m, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 90-100 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 28-01-2021 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 70-80 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăşi 90 km/h, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. in Județul Argeş, Județul Buzău, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 28-01-2021 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala Intensificări locale ale vântului, cu viteze de 55...60 km/h, iar în zona Carpaților de Curbură, 70...90 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. in Județul Botoşani, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CFR Cluj a fost învinsă de AS Roma cu scorul de 5-0 (3-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în etapa a treia a Grupei A a competiţiei de fotbal Europa League.

 

 

Foto: (c)  ETTORE FERRARI/EPA


Cu o apărare improvizată din cauza absenţelor, campioana României a suferit cel mai drastic eşec al său din cupele europene, 0-4 cu Bayern Munchen în 2010, în Liga Campionilor.

 

 

Foto: (c) ETTORE FERRARI/EPA


AS Roma a profitat de problemele de lot ale clujenilor şi s-a impus prin golurile marcate de Henrih Mhitarian (1), Roger Ibanez (24), Borja Mayoral (34, 84) şi Pedro Rodriguez (89).

 

 

Foto: (c) ETTORE FERRARI/EPA


Practic meciul a început de la 1-0 pentru ''giallorossi'', Mhitarian, nemarcat, deschizând scorul după doar 57 de secunde, cu o lovitură de cap de la 7 metri, la centrarea lui Spinazzola.

CFR a încercat să dea o replică mai bună şi a avut câteva acţiuni notabile, dar Djokovic (6) a şutat pe lângă poartă, iar Pau Lopez s-a opus mingii şutate de Hoban (23).

AS Roma şi-a majorat avantajul în min. 24, după o fază similară cu cea din primul minut: de data aceasta Veretout a centrat din corner, iar Ibanez a reluat cu capul de la 7 metri. Gazdele s-au desprins în min. 34, când Bălgrădean a respins şutul lui Veretout, iar Bruno Peres l-a servit pe Borja Mayoral, care a marcat simplu.

Prima repriză s-a încheiat cu un şut expediat de Deac prin faţa porţii adverse (45).

CFR a evoluat ceva mai bine după pauză, dar nu a reuşit decât o posesie mai consistentă, fără a crea pericol la poarta lui Lopez.

 

 

Foto: (c) ETTORE FERRARI/EPA


Tot Roma a fost periculoasă, prin Borja Mayoral (66), care a şutat peste poartă din colţul careului mic.

CFR Cluj a avut două oportunităţi cu tânărul Carnat în prim-plan. În minutul 73, Carnat a reluat mingea în faţa porţii, dar nu a găsit pe nimeni la finalizare. În min. 78, Carnat a fost faultat de Pellegrini în careu, dar CFR nu a primit penalty-ul cuvenit.

Pe finalul partidei, Roma a reuşit să mai marcheze de două ori, surprinzând defensiva încropită a ardelenilor. Borja Mayoral (84) a reuşit dubla, cu un şut din careu, după o minge respinsă greşit de Manea, iar Pedro a marcat pe lângă Bălgrădean, după o ce a fost angajat bine de tânărul Milanese (89).

Pe 26 noiembrie, cele două echipe se vor întâlni din nou, de data aceasta la Cluj-Napoca.

AS Roma - FC CFR 1907 Cluj 5-0 (3-0)
Au marcat: Henrih Mhitarian (1), Roger Ibanez (24), Borja Mayoral (34, 84), Pedro Rodriguez (89).
Roma, Stadio Olimpico
Europa League - Grupa A

Au evoluat echipele:
AS Roma: 13. Pau Lopez - 20. Federico Fazio, 3. Roger Ibanez (6. Chris Smalling, 61), 24. Marash Kumbulla - 33. Bruno Peres, 4. Bryan Cristante (căpitan; 62. Tommaso Milanese, 74), 17. Jordan Veretout (11. Pedro Rodriguez, 46), 37. Leonardo Spinazzola (5. Juan Jesus, 46) - 14. Gonzalo Villar, 77. Henrih Mhitarian (7. Lorenzo Pellegrini, 46) - 21. Borja Mayoral. Antrenor: Paulo Fonseca.
Rezerve neutilizate: 63. Pietro Boer, 83. Antonio Mirante - 2. Rick Karsdorp, 9. Edin Dzeko, 59. Nicola Zalewski, 65. Filippo Tripi.
CFR Cluj: 34. Cristian Bălgrădean - 16. Mateo Susic (14. Iasmin Latovlevici, 79), 4. Cristian Manea, 28. Ovidiu Hoban, 13. Denis Ciobotariu, 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac (7. Adrian Păun, 46), 94. Cătălin Itu (11. Michael Pereira, 46), 8. Damjan Djokovic - 99. Mario Rondon (96. Dodi Joca, 90), 22. Gabriel Debeljuh (98. Nicolae Carnat, 67). Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Grzegorz Sandomierski.

Arbitru: Matej Jug; arbitri asistenţi: Matej Zunic, Manuel Vidali; al patrulea oficial: David Smajc (toţi din Slovenia)
Delegat UEFA: Jose Guilherme Aguiar (Portugalia), observator UEFA pentru arbitri: Jouni Hyytiae (Finlanda)
Cartonaşe galbene: Hoban (61), Carnat (82).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.