COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

FC Barcelona a acceptat să participe la o "Superligă europeană" de fotbal, a anunţat preşedintele demisionar Josep Maria Bartomeu, astfel că gruparea catalană devine prima echipă care aprobă oficial acest proiect favorabil marilor cluburi, informează AFP.

După ce Josep Maria Bartomeu a convocat presa marţi seara, pentru a anunţat că demisionează din funcţia de preşedinte al clubului, acesta a lansat şi o mică bombă mediatică.

"Comitetul Director a aprobat ieri (luni, n. red.) planul pentru ca echipa să participe la o viitoare Superligă europeană a cluburilor", a declarat Bartomeu, precizând că "decizia de a participa la această competiţie va trebui să fie ratificată de adunarea generală a reprezentanţilor suporterilor-acţionari (socios)" ai Barcei.

Aceasta este prima confirmare oficială privind existenţa acestui proiect de ligă închisă rezervată celor mai puternice echipe de pe continent.

Săptămâna trecută, Sky Sport a anunţat că mai multe cluburi din cele cinci mari campionate ale Europei (Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania) negociază pentru a deveni membre fondatoare ale unei noi competiţii, care ar urma să fie rivala directă a competiţiilor europene deja existente precum Liga Campionilor şi Europa League, organizate sub egida UEFA.

Această "Superligă europeană" este menită să reunească cele mai bune 18 echipe din principalele campionate, cu play-off-uri la final de sezon, după un model "Final 8" al Ligii Campionilor disputat în august la Lisabona, din cauza pandemiei de coronavirus.

Recent, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a dezvăluit că nu este interesat de o "Superligă europeană", în contextul informaţiilor potrivit cărora mai multe cluburi de top de pe continent vor să înfiinţeze o astfel de competiţie cu susţinerea forului fotbalistic mondial.

La rândul său, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, se opune categoric aşa-numitei Superligi.

Aceeaşi poziţie a avut-o şi preşedintele La Liga, Javier Tebas, care a afirmat miercuri că "aceste proiecte subterane par bune doar atunci când sunt visate la 5 dimineaţa, după o noapte petrecută la bar".
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.