Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele clubului spaniol de fotbal FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, vizat de o moţiune de cenzură în curs, a afirmat, luni, că ''nu are motive să demisioneze'', argumentând că ''ar fi cel mai prost moment pentru a abandona Barca'', relatează AFP.

"Nu există motive să demisionez. Sunt multe responsabilităţi în joc, iar eu cred că ar fi cel mai prost moment pentru a abandona Barca unei comisii de gestiune tranzitorie", a precizat Bartomeu după o reuniune a comitetului director al clubului catalan.

În caz de demisie, o comisie tranzitorie va asigura interimatul până la noi ordine.

"Este un moment de înaltă responsabilitate, este momentul pentru a lua decizii", a adăugat el, precizând că "o comisie de gestiune tranzitorie nu va putea lua deciziile pe care noi suntem pe cale să le luăm, pentru a găsi soluţii la problemele datorate pandemiei, care au afectat conturile Barcei".

Preşedintele Bartomeu şi comitetul director sunt încă sub incidenţa unei moţiuni de cenzură, după ce un grup de contestatari (dintre care unii candidaţi la preşedinţia clubului, pe 20 martie 2021) a reuşit să adune peste 16.521 semnături necesare de la socios (suporteri-acţionari) pentru a activa procesul de destituire.

În cursul serii de luni, Bartomeu a difuzat o scrisoare deschisă în care explică faptul că doreşte ca referendumul pentru destituirea sa să fie organizat în weekend-ul 15-16 noiembrie, argumentând că sunt necesare 15 zile pentru a pregăti acest vot.

Un vot care se va face, pentru prima oară în istoria clubului, pe durata a două zile şi în mai multe locaţii de votare din Barcelona, Catalonia, dar şi în restul Spaniei, pentru a se evita aglomeraţia şi în concordanţă cu măsurile sanitare legate de pandemia de coronavirus.

Dar opozanţii doresc ca acest referendum să fie organizat pe 1 şi 2 noiembrie, data limită prevăzută în statutele clubului "blaugrana".
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.