Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Numărul maxim de spectatori pentru Marele Premiu de Formula 1 al Portugaliei, programat la finele acestei săptămâni, a fost redus din cauza pandemiei de Covid-19, au anunţat, marţi, responsabilii Autodromului internaţional din Algarve (AIA), pe care se va disputa cursa, informează AFP.

"În concordanţă cu noile măsuri contra Covid-19, autorităţile sanitare au determinat limitări privind prezenţa publicului la Grand Prix-ului de Formula 1 al Portugaliei, respectiv o diminuare a numărului de spectatori, precum şi interzicerea spectatorilor în zona pietonală", a transmis AIA într-un comunicat dat publicităţii. Circuitul se află la Portimao (sud), într-o regiune turistică importantă din Algarve.

Portugalia se confruntă cu o înmulţire a numărului de cazuri zilnice, care a atins vineri un nou record cu 2.608 de noi contaminări în 24 de ore. De asemenea, ţara a depăşit luni pragul de 100.000 de cazuri de la debutul pandemiei de Covid-19.

Duminică, într-un interviu acordat agenţiei Lusa, administratorul AIA, Paulo Pinheiro, a avansat o capacitate maximă de 27.500 de spectatori, deşi aproximativ 46.000 de bilete au fost iniţial puse în vânzare.

Debutul sezonului în Formula 1 a fost amânat din martie pentru iulie din cauza pandemiei de coronavirus. Numărul total de curse a fost redus la 17 în raport cu cele 22 iniţial programate, iar primele opt etape s-au desfăşurat fără spectatori.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.