Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ludogoreţ Razgrad şi ŢSKA Sofia au înregistrat rezultate de egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Bulgariei.

Campioana Ludogoreţ a remizat cu Ţarko Selo Sofia, 1-1. Gazdele au deschis scorul prin spaniolul Higinio Marin (28 - penalty), dar a fost egalată la ultima fază, prin Lacezar Baltanov (90+5).

Atacantul român Claudiu Keşeru a ratat un penalty în min. 82, şutând peste poartă. Fundaşul Cosmin Moţi a fost integralist la gazde, primind un cartonaş galben în min. 43, iar Keşeru a fost introdus pe gazon în min. 56.

ŢSKA Sofia, care va juca săptămâna viitoare cu CFR Cluj în Europa League, a încheiat nedecis cu Beroe Stara Zagora, 1-1. Oaspeţii au marcat primii, prin Gaius Makouta (48), dar Valentin Antov (54) a egalat.

Antrenorul Stamen Belcev a aliniat echipa Busatto - Thibaut Vion, Valentin Antov, Petar Zanev, Bradley Mazikou - Amos Youga, Stefano Beltrame (Tiago Rodrigues, 86) - Henrique (Jules Keita, 57), Jerome Sinclair (Graham Carey, 71), Adalberto Penaranda (Ahmed Ahmedov, 71) - Ali Sowe.

Lokomotiv Plovdiv ocupă primul loc, cu 18 puncte (8 jocuri), urmată de Ludogoreţ Razgrad, 17 p (8 j), Beroe, 15 p (9 j), ŢSKA Sofia, 14 p (9 j), etc.

Partida dintre ŢSKA şi CFR Cluj va avea loc joi 22 octombrie, de la ora 19:55, pe Stadionul ''Vasil Levski'' din Sofia, în Grupa A.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) PFC Ludogorets 1945/facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.