COD GALBEN: 08-05-2025 ora 10 Intre 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

CS Dinamo Bucureşti a fost repartizată în Grupa B a competiţiei masculine de handbal EHF European League, alături de USAM Nîmes Gard (Franţa), Tatran Presov (Slovacia), Fuchse Berlin (Germania), Sporting Lisabona (Portugalia) şi Kristianstadt (Suedia), potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, la Viena.

În prima etapă, Dinamo o va întâlni pe teren propriu pe Sporting Lisabona, pe 20 octombrie.

Dinamo a intrat direct în grupe, iar Sporting a trecut de HC Dobrogea Sud în turul al doilea preliminar, după 27-27 la Constanţa şi 22-21 la Lisabona.

În ediţia trecută a Ligii Campionilor, Dinamo a eliminat-o pe Sporting în play-off, după 26-25 la Lisabona şi 26-24 la Bucureşti, calificându-se în premieră în optimile de finală, dar restul sezonului a fost anulat din cauza pandemiei.

USAM Nîmes Gard şi Tatran Presov au fost şi ele calificate direct în grupe.

Dinamo şi Tatran şi-au împărţit victoriile în ediţia 2005-2006 a Ligii Campionilor, 28-24 pentru Dinamo şi 30-25 pentru slovaci.

Fuchse Berlin a cucerit de două ori Cupa EHF (2015, 2018), iar în sezonul 20018-2019 a jucat finala. În turul al doilea preliminar al EHF European League, echipa germană a trecut de formaţia maghiară HEDO-B. Braun Gyongyos, după 25-23 şi 36-24.

Şi suedezii de la IFK Kristianstad au obţinut două victorii în faza anterioară cu KS Azoty-Pulawy SA (Polonia), 25-24 şi 24-22.

Dinamo i-a înfruntat pe scandinavi în ediţia trecută a Ligii Campionilor, câştigând la Bucureşti, cu 28-25, şi remizând în Suedia, 29-29.

Tragerea la sorţi a grupelor competiţiei masculine de handbal EHF European League fusese programată joi, dar a fost amânată cu o zi din cauza unei infectări cu coronavirus.

''Miercuri seara, Federaţia Europeană de Handbal a fost informată că suspiciunea de infectare existentă la personalul furnizorului tehnic al EHF, responsabil pentru producerea tragerii la sorţi a grupelor EHF European League, a fost confirmată'', a anunţat EHF.

În urma consultărilor a reieşit că este necesar ca o serie de persoane să fie supuse unui test COVID-19, iar personalul necesar nu a putut fi înlocuit în timpul scurt pentru o producere a tragerii la sorţi într-un mediu sigur.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)

 

Sursa foto: Dinamo Bucuresti Handbal Club-facebook.cm

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.