Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Echipa saudită Al Hilal Riad, antrenată de românul Răzvan Lucescu, a fost exclusă din Liga Campionilor Asiei la fotbal, miercuri, după ce nu a putut înscrie 13 jucători pe foaia oficială de meci, din cauza cazurilor pozitive la coronavirus din lot, potrivit site-ului Confederaţiei Asiatice de Fotbal.

''Al Hilal, din Arabia Saudită, nu a reuşit să anunţe cei 13 jucători obligatorii pentru meciul său din Grupa B a AFC Champions League (Vest) cu Shabab Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite, şi, potrivit articolului 4.3 al regulii speciale aplicabile în competiţiile AFC în timpul pandemiei de COVID-19 este considerată retrasă din competiţie'', se arată în comunicat.

Toate meciurile jucate de Al Hilal, care a anunţat doar 11 jucători pentru partida amintită, sunt considerate nule, conform articolului 6 din regulamentul AFC Champions League şi deci Pahtakor (Uzbekistan) şi Shabab Al Ahli Dubai au avansat în optimile de finală, din Grupa B, a mai precizat AFC.

Regulamentul a permis înscrierea a 35 de jucători de către fiecare club, dar Al Hilal a înregistrat doar 30, dintre care doar 27 au călătorit la Doha la începutul competiţiei. AFC a permis clubului, grav afectat de coronavirus, să înscrie doi portari pentru a-i înlocui pe cei care au fost testaţi pozitiv la COVID-19, dar şi pentru a aduce la Doha alţi doi jucători şi doi oficiali care nu făcuseră deplasarea cu lotul.

AFC a păstrat comunicarea cu Al Hilal şi cu federaţia saudită de fotbal pe parcursul acestei perioade în care echipa s-a confruntat cu numeroase cazuri de infectare. Clubul şi Federaţia saudită au cerut amânarea meciului cu Shabab Al Ahli Dubai, dar comisia COVID-19 a AFC Champions League (Vest) a decis că amânarea acestei partide ar avea un impact negativ asupra calendarului meciurilor Ligii Campionilor şi nu a aprobat cererea.

Al Hilal a remizat cu formaţia iraniană Shahr Khodor (0-0), duminică, în ciuda faptului că lotul său era afectat de 15 cazuri pozitive.

Al Hilal, deţinătoarea trofeului, era liderul Grupei B, cu 11 puncte după 5 partide, având asigurată calificarea în optimile de finală.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: AlHilal Saudi Club/Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.