Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate până în 2021, se vor desfăşura anul viitor indiferent de evoluţia pandemiei de coronavirus, a anunţat luni John Coates, vicepreşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

Cotes, preşedintele comitetului de coordonare al CIO pentru JO 2020, a afirmat în cursul unui interviu telefonic acordat AFP că Jocurile din capitala Japoniei vor avea loc "cu sau fără coronavirus" şi "vor debuta pe 23 iulie anul viitor".

"Vor fi Jocurile care vor învinge Covid, lumina de la capătul turneului", a afirmat oficialul australian, citat de AFP.

Tema acestor Jocuri va fi cea a "reconstrucţiei după ravagiile produse de tsunami', a declarat Cotes, referindu-se la catastrofa din 2011, când nord-estul Japoniei a fost devastat de un cutremur de pământ urmat de un tsunami.

Până acum, Jocurile Olimpice au fost anulate doar în perioadele de război. Ediţia de la Tokyo trebuia să debuteze iniţial pe 24 iulie, însă organizatorii au luat decizia istorică de a amâna competiţia până în vara lui 2021, într-un moment în care Covid-19 progresa în întreaga lume.

Autorităţile japoneze au indicat foarte clar că nu doresc ca Jocurile să fie amânate pentru a doua oară.

În prezent, graniţele Japoniei rămân în mare parte închise străinilor şi mulţi experţi se îndoiesc că pandemia va fi controlată până în vara viitoare.

Potrivit mai multor sondaje recente, cea mai mare parte a japonezilor ar vrea ca Olimpiada să fie amânată din nou sau anulată din cauza coronavirusului.

John Coates a subliniat însă că guvernul japonez "nu a renunţat deloc" ca urmare a amânării competiţiei, în ciuda "sarcinii monumentale" care o constituie acest decalaj de un an.

"Înainte de Covid, (preşedintele CIO) Thomas Bach a spus că acestea sunt cele mai bine pregătite Jocuri pe care le-am văzut vreodată. Siturile erau aproape toate finalizate, iar acum sunt terminate. Satul Olimpic este incredibil, totul este în regulă", a subliniat vicepreşedintele CIO.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.