Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale turneului WTA de la Praga, în timp ce Ana Bogdan a abandonat, vineri, din cauza problemelor medicale.

Begu (29 ani, 82 WTA) a învins-o în optimi pe elveţianca Leonie Kung (19 ani, 157 WTA), venită din postura de ''lucky loser'', cu 6-7 (3), 7-5, 7-6 (7), după trei ore şi 28 de minute de joc efectiv, după ce meciul a fost întrerupt din cauza întunericului joi seara, la finalul primului set.

Vineri, Begu a reuşit să câştige actul secund cu 7-5, după ce a fost condusă cu 5-3. În decisiv, românca a avut 4-1 şi 5-2, dar nu a reuşit să încheie conturile, fiind egalată, 5-5, iar apoi setul a ajuns în tiebreak. Begu a condus cu 3-0, apoi Kung a întors scorul şi a ratat trei mingi de meci, la 6-4 şi 7-6, pentru ca Begu să se impună în cele din urmă cu 9-7.

Românca a făcut 10 duble greşeli în acest meci, în care a reuşit 4 aşi.

Begu va juca tot vineri, în sferturile de finală, cu spaniola Sara Sorribes Tormo, cea care a învins-o în optimi pe germanca Laura Siegemund.

Tot vineri, Ana Bogdan (27 ani, 92 WTA) a fost nevoită să abandoneze din cauza problemelor medicale în meciul cu Kristyna Pliskova (28 ani, 69 WTA), după 38 de minute, într-un moment în care o conducea cu 5-2 pe cehoaică.

Prezenţa în sferturile de finală le aduce româncelor câte 5.000 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Şi Simona Halep va juca vineri, în sferturi, contra polonezei Magdalena Frech.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.