COD GALBEN: 29-09-2020 ora 11 Intre 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00 se va semnala 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Clubul kosovar KF Drita a pierdut la ''masa verde'' finala turului de calificare în preliminariile Ligii Campionilor la fotbal, pe care nu a putut-o disputa din cauza a două cazuri de infectare cu coronavirus, restul jucătorilor fiind puşi în carantină, a anunţat, miercuri, UEFA, citată de AFP.

Meciul dintre KF Drita şi FC Linfield Belfast (Irlanda de Nord) trebuia să se joace marţi seara, la Nyon, pe stadionul aflat lângă sediul UEFA, dar, după depistarea unui al doilea caz pozitiv la Covid-19 în cadrul echipei kosovare, ''autorităţile elveţiene, în cooperare cu UEFA'', au decis să pună echipa Drita în carantină.

Conform protocolului UEFA adoptat în urmă cu o săptămână şi în ''circumstanţe urgente'', Comisia de Disciplină a forului european a decis că ''Drita nu a putut juca meciul şi l-a pierdut cu 0-3''. Linfield s-a calificat în faza următoare şi o va întâlni pe Legia Varşovia (Polonia) în primul tur preliminar al Ligii Campionilor (18 august).

Testele efectuate lotului echipei kosovare la sosirea în Elveţia, săptămâna trecută, au fost negative.

Un prim caz pozitiv a fost semnalat vineri, iar jucătorul a fost plasat în carantină, cu o zi înaintea meciului câştigat cu 2-1 de Drita în faţa formaţiei Inter Club Escaldes (Andorra). Sâmbătă, Linfield a învins-o pe Tre Fiori (San Marino) cu 2-0, ambele meciuri având loc la Nyon.

Potrivit protocolului UEFA, pentru a putea juca, o echipă are nevoie de 13 jucători apţi. Dacă o echipă nu dispune de 13 fotbalişti de pe lista A de jucători eligibili înaintată în prealabil UEFA, atunci forul continental ''poate autoriza reprogramarea meciului''. Dacă meciul nu poate fi reprogramat, echipa care nu poate alinia 13 fotbalişti ''va fi considerată responsabilă'' şi va pierde meciul cu 0-3.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.