COD GALBEN: 28-09-2020 ora 11 Intre 28 septembrie, ora 18:00 - 29 septembrie, ora 12:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 29-09-2020 ora 10 Intre 10:30 si 12:00 se va semnala averse care vor cumula local 25-30 l/mp in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş; COD PORTOCALIU: 29-09-2020 Intre 09:30 si 11:00 se va semnala averse care vor depăși local 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului in Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Revenirea suporterilor în tribune la meciurile din Bundesliga este mai mult o decizie politică decât una medicală, a declarat virusologul german Alexander Dalpke de la Universitatea din Dresda, scrie dpa.

El a subliniat că pentru a exclude complet posibilitatea răspândirii virusului, cea mai bună soluţie ar fi ca partidele să se dispute fără spectatori.

''În final, o evaluare a riscurilor trebuie justificată mai degrabă din punct de vedere politic decât virusologic. Până la urmă, protejarea sănătăţii oamenilor trebuie cântărită având în balanţă, de partea cealaltă, evenimente sociale importante. Evenimentele sportive majore joacă un important rol social", a spus Dalpke.

Liga germană de fotbal (DFL) a deschis calea pentru revenirea suporterilor pe stadioane începând din toamnă, reclamată de anumite cluburi.

DFL a adresat cluburilor din prima şi a doua divizie din Bundesliga un memorandum pentru a le ajuta să prezinte proiectele de redeschidere a stadioanelor pentru spectatori, în anumite condiţii, a transmis DFL.

Acest memorandum, care a fost mai întâi prezentat Ministerului Sănătăţii, conţine în special informaţii privind criteriile pe care cluburile vor trebui să le ia în calcul pentru a garanta găzduirea publicului în această perioadă de pandemie.

Primirea suporterilor pe stadioanele cluburilor va depinde mereu de numărul de noi cazuri de coronavirus în regiunea vizată.

"Ceea ce este important, este în special diminuarea numărului de spectatori pentru a garanta menţinerea unei distanţe de 1,50 m. Trebuie renunţat la locurile în picioare, trebuie prezentate planuri pentru intrări şi ieşiri sigure din stadioane şi să garantăm interdicţia alcoolului pe stadioane", a avertizat Ministerul Sănătăţii.

Clubul berlinez FC Union a anunţat deja că vrea să înceapă noul sezon cu un stadion plin de suporteri, iar pentru acest lucru spectatorii vor fi supuşi unui test cu 24 de ore înainte de meci.

Ulf Dittmer, virusolog german, consideră că este imposibil să se găzduiască mii de spectatori, calificând proiectul echipei Union Berlin drept "iresponsabil".

"Nu va exista un stadion plin atât timp cât nu vom găsi un vaccin", a afirmat, pentru jurnalul regional WAZ, directorul Institutului de virusologie al spitalului universitar din Essen.

Noua ediţie a Bundesligii va debuta pe 18 septembrie 2020 şi se va încheia pe 22 mai 2021, potrivit calendarului publicat de Federaţia germană de fotbal (DFB), în timp ce sezonul 2019-2020 s-a încheiat cu stadioanele goale.

Titlul de campioană a revenit echipei Bayern Munchen, al 30-lea din istoria sa. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.