COD GALBEN: 15-07-2020 ora 21 Intre 21:00 si 22:00 se va semnala ploi cu caracter de aversă care vor cumula 25 l/mp, descărcări electrice, izolat grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului. in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Maratonul de la Boston, cel mai vechi din lume, a fost anulat pentru prima oară în istoria sa de 124 de ani, din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat organizatorii, citaţi de agenţia Xinhua.

Iniţial, maratonul de la Boston fusese amânat de pe 20 aprilie până pe 14 septembrie, după declanşarea crizei sanitare globale, însă responsabilii evenimentului au decis joi, de comun acord cu autorităţile locale, să anuleze ediţia din acest an a cursei, urmând să returneze cheltuielile de înscriere tuturor participanţilor.

Conform Asociaţiei atletice din Boston (BAA), cea care organizează maratonul din capitala statului Massachusetts, ediţia de anul viitor va avea loc pe 19 aprilie.

Peste 100.000 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza noului coronavirus în Statele Unite, acesta fiind cel mai mare număr de morţi provocat de Covid-19 în orice ţară sau regiune de pe glob.

În 2013, la cea de-a 117-a sa ediţie, maratonul de la Boston a fost îndoliat de un atentat. Două bombe au explodat atunci în apropierea liniei de sosire, provocând moartea a trei persoane şi rănirea altor 250.

Alte două maratoane majore prevăzute în Statele Unite în cursul acestui an, cele de la Chicago (11 octombrie) şi New Yok (1 noiembrie) sunt menţinute pentru moment. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Sursa foto: (c) Boston Marathon JH / Twitter  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.