Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Competiţiile fotbalistice din Rusia rămân suspendate până în data de 31 mai, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia rusă de fotbal (RFS), citată de AFP.

"Toate competiţiile de fotbal organizate sub egida RFS vor fi suspendate" până la 31 mai inclusiv, a indicat Federaţia rusă într-un comunicat, dat publicităţii la finalul unei reuniuni a Comitetului său Executiv, care a avut loc miercuri.

Competiţiile sportive din Rusia au fost suspendate anterior până la 10 aprilie.

La scurt timp, conducerea primei divizii ruse de fotbal (RPL) a anunţat că va urma această rezoluţie, punând competiţia în ''stand by'' până la finele lunii mai.

"Pentru moment, nu avem în vedere să punem capăt anticipat campionatului", a asigurat însă preşedintele RPL, Serghei Priadkin, într-un comunicat.

Ca peste tot în Europa, problema impunerii unei reduceri salariale pentru jucătorii din prima ligă a fost de asemenea analizată.

Spartak Moscova a fost primul club din Rusia care a luat această decizie, pentru a reduce impactul pandemiei asupra finanţelor sale.

Gruparea moscovită a anunţat că jucătorii săi au acceptat o reducere cu 40% a salariilor lor, "până la reluare antrenamentelor".

Rusia a înregistrat până în prezent 2.777 de cazuri de infectare şi 24 de decese, majoritatea dintre ele la Moscova.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.