Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cluburile din primele două ligi germane de fotbal au fost de acord, marţi, să prelungească suspendarea sezonului până la data de 30 aprilie, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat Liga Germană de Fotbal (DFL), citată de dpa.

Campionatul a fost întrerupt pe 13 martie, iar DFL anunţase deja săptămâna trecută că va recomanda prelungirea suspendării până la finalul lunii aprilie.

Cele 36 de cluburi din primele două ligi germane au acceptat măsura DFL, în urma unei reuniuni în videoconferinţă.

Jocurile fără spectatori, după ce reluarea campionatului va fi posibilă, rămâne cea mai probabilă opţiune pentru fotbalul german în încercarea de a încheia sezonul. Nouă etape au mai rămas de jucat din ediţia 2019-2020 a Bundesligii.

UEFA a amânat cu un an EURO 2020 pentru a permite competiţiilor naţionale să îşi poată încheia sezonul.

Forul continental va organiza miercuri o videoconferinţă cu secretarii generali ai celor 55 de federaţii naţionale dedicată situaţiei reprogramării tuturor partidelor din diferite competiţii.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.