COD GALBEN: 04-04-2020 ora 14 COD GALBEN: 04-04-2020 ora 14 COD GALBEN: 05-04-2020 ora 15 Intre 15:00 si 18:00 se va semnala intensificări locale ale vântului cu viteze la rafală de 55...60 km/h in Județul Gorj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 05-04-2020 ora 12 Intre 12:30 si 18:00 se va semnala intensificări locale ale vântului cu viteze la rafală de 55...65 km/h in Județul Dolj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a fost acuzat de iresponsabilitate după ce doi boxeri turci şi un antrenor au fost infectaţi cu noul coronavirus în timpul turneului de calificare la JO 2020 organizat de instanţa olimpică mondială luna aceasta, la Londra, la care au participat şi nouă pugilişti români, transmite Reuters.

Potrivit Federaţiei Turce de Box, sportivul Serhat Guler şi antrenorul Seyfullah Dumlupinar au contractat virusul la turneul de la Londra.

''În timp ce lumea lua măsuri extreme faţă de virus, sunt dezamăgit că un grup de lucru al CIO şi guvernul britanic au permis turneului să înceapă, deşi mulţi dintre noi erau preocupaţi şi aproape orice sport fusese suspendat'', a declarat preşedintele federaţiei, Eyup Gozgec, citat de The Guardian.

Arena Copper Box din Londra a găzduit turneul preolimpic european, cu boxeri din peste 40 de ţări. Competiţia s-a desfăşurat pe durata a trei zile, după care a fost suspendată din cauza pandemiei.

Într-o scrisoare adresată altor federaţii naţionale de box, consultată de Guardian, Gozgec, care este şi vicepreşedinte al Confederaţiei Europene de Box (EUBC), a afirmat: ''Din nefericire, doi sportivi şi antrenorul coordonator au fost testaţi pozitiv la Covid-19, la revenirea în Turcia de la Londra. Toţi urmează un tratament şi din fericire sunt în stare bună. Acesta este rezultatul dezastruos al iresponsabilităţii grupului de lucru al CIO. Acest virus circula din decembrie 2019. Este astfel inevitabil să ne întrebăm de ce aceste calificări europene nu au fost amânate. Nu au luat în considerare sănătatea oamenilor şi au organizat un eveniment oribil''.

Până la întreruperea turneului, România a reuşit calificarea unui sportiv, Cosmin Gîrleanu, care l-a învins la puncte, în ultima zi, pe azerul Rufat Huseinov, în optimile de finală, atingerea sferturilor de finală asigurându-i prezenţa la JO 2020.

România a participat la turneul de la Londra cu 7 sportivi şi 2 sportive: Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg), Robert Jitaru (cat. 57 kg), Eric Tudor (cat. 69 kg), Sorin-Mihai Caliniuc (cat. 75 kg), Paul-Andrei Arădoaie (cat. 81 kg), Daniel Burciu (cat. +91 kg), Cristian-Răzvan Filip (cat. 91 kg), Maria Claudia Nechita (cat. 57 kg) şi Cristina Cosma (cat. 60 kg), toţi intrând în izolare la domiciliu la revenirea în ţară.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.