Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat că ''doare mai tare să pierzi astfel'', după ce a fost învinsă de Garbine Muguruza cu 7-6 (10-8), 7-5, joi, la Melbourne, în semifinalele turneului Australian Open.

"Doare mai tare să pierzi astfel cu siguranţă. Sufăr acum, trebuie să recunosc, dar viaţa merge înainte", a declarat Halep la conferinţa de presă ce a urmat, potrivit site-ului WTA.

Halep, care de luni va urca pe locul al doilea în ierarhia mondială, a indicat câteva lucruri care au făcut diferenţa în semifinala de joi, a doua pentru ea la Melbourne, după ce în 2018 a pierdut finala cu Caroline Wozniacki.

"Cred că puteam fi mai curajoasă la punctele importante. Nu am făcut asta. Poate că am fost un pic defensivă la acele mingi şi nu am putut prelua controlul punctului'', a afirmat românca.

Halep, care s-a înclinat în două seturi, a avut patru mingi de set în primul act, două la 6-5 şi alte două în tiebreak, la 7-6 şi 8-7. De asemenea, a condus cu 5-3 în setul al doilea.

"Muguruza a servit foarte bine în momentele importante. Returul meu nu a fost grozav azi. Cred că a fost un meci bun pentru amândouă, dar ea a fost mai puternică pe final. În momentele importante ea a jucat mai curajos'', a concluzionat Halep.

Halep, a patra favorită la Melbourne, va primi un cec de 1.040.000 dolari australieni şi 780 de puncte WTA. Simona fusese învinsă în optimi la ediţia de anul trecut.

Garbine Muguruza va juca în finală cu americanca Sofia Kenin (15 WTA), care a dispus în prima semifinală de liderul mondial, australianca Ashleigh Barty, cu 7-6 (8/6) 7-5, un scor aproape identic cu cel din a doua semifinală.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.