Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marele derby al oraşului Los Angeles, între Lakers şi Clippers, prevăzut marţi în cadrul campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), a fost amânat, după moartea fulgerătoare a starului mondial al baschetului, Kobe Bryant, într-un accident de elicopter, informează AFP.

Această partidă din sezonul regulat va fi reprogramată la o dată ulterioară, a anunţat conducerea NBA.

"Decizia a fost luat din respect faţă de cei de la Lakers, profund întristaţi de pierderea tragică a legendei clubului, Kobe Bryant, a fiicei acestuia Gianna şi a altor şapte persoane, în accidentul de elicopter produs duminică", a explicat NBA într-un scurt comunicat.

Pe de altă parte, Los Angeles Lakers a ţinut să le mulţumească tuturor ''pentru formidabilul val de susţinere şi de condoleanţe". "Este o perioadă foarte dificilă pentru noi toţi. Vom continua să susţinem familia Bryant şi vom împărtăşi mai multe informaţii, în momentul în care acestea vor fi disponibile", a precizat Lakers într-un comunicat distinct, confirmând decizia de amânare a meciului.

Kobe Bryant (41 ani) şi-a petrecut întreaga carieră la Los Angeles Lakers (1996-2016), câştigând cinci titluri de campion al NBA cu clubul californian. El este unul dintre cei şapte jucători care au marcat, în total, peste 30.000 de puncte în campionatul profesionist nord-american. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.