

Chinezoaica Ju Wenjun a început campania de apărare a titlului său de campioană a lumii la şah cu o remiză în 97 de mutări în faţa contracandidatei sale, rusoaica Aleksandra Goriacikina, duminică la Shanghai (China), informează agenţia EFE.
Goriacikina (21 ani) a jucat cu piesele albe, supunând-o încă de la început unei puternice presiuni pe Wenjun (28 ani), care s-a apărat însă cu precizie, reuşind să obţină în final un rezultat de egalitate.
Întâlnirea pentru titlul mondial feminin se dispută în 12 partide, primele şase fiind programate la Shanghai, oraşul natal al campioanei Ju Wenjun, până pe 12 ianuarie.
Ultimele şase partide se vor disputa la Vladivostok (Rusia), între 16 şi 23 ianuarie. În cazul în care va fi necesar un meci de baraj, acesta va avea loc pe 24 ianuarie.
Campionatul Mondial feminin de şah se dispută anul acesta, pentru prima oară, după un format similar cu cel al Mondialului masculin, beneficiind de cea mai mare bursă din istorie sa: 500.000 de euro.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Chess.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.