COD GALBEN: 04-04-2020 ora 14

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bianca Andreescu, câştigătoarea ediţiei 2019 a Openului Statelor, a fost desemnată Sportiva anului în Canada, o premieră pentru o jucătoare de tenis, informează AFP.

Andreescu (19 ani), revelaţia acestui sezon în circuitul profesionist feminin, a devenit în septembrie prima reprezentată a Canadei care câştigă un titlu de Mare Şlem la individual, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finala US Open.

Jucătoarea de origine română a câştigat anterior, în luna august, cel mai important turneu canadian, Rogers Cup de la Toronto, o performanţă pe care nicio altă canadiancă nu o mai reuşise din anul 1969.

"Sunt atât de recunoscătoare pentru acest trofeu! Nu mă aşteptam să-l primesc, iar faptul că sunt prima jucătoare de tenis care îl câştigă este şi mai supraealist", a declarat Andreescu, care încheie anul pe locul al cincilea în clasamentul WTA.

"Sunt nerăbdătoare să ştiu ce îmi va aduce 2020 şi sunt întotdeauna mândră să reprezint Canada la cel mai înalt nivel", a adăugat ea.

Bianca Andreescu a fost desemnată în unanimitate Sportiva anului în Canada, de către un juriu compus din 30 de ziarişti sportivi.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.