Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu şi-a anunţat, joi, retragerea de la Turneul Campioanelor la tenis, care are loc la Shenzhen (China), din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, potrivit WTA.

''Am făcut un RMN joi pentru a verifica genunchiul după meciul de aseară (cu Karolina Pliskova, n. red.) şi, din nefericire, rezultatul arată că trebuie să mă retrag'', a declarat Andreescu.

Americanca Sofia Kenin o va înlocui pe Andreescu în Grupa Violet, la ultimul meci, de vineri, contra ucrainencei Elina Svitolina, deţinătoarea trofeului. Svitolina este virtuală câştigătoare a grupei, iar pentru locul al doilea se luptă Simona Halep şi Karolina Pliskova (Cehia).

Bianca Andreescu a fost învinsă de Simona Halep cu 3-6, 7-6 (8-6), 6-3, luni, în primul său meci de la Shenzhen, dar a fost nevoită să abandoneze în a doua partidă, cu Karolina Pliskova, după ce jucătoarea cehă a câştigat primul set cu 6-3.

Andreescu (19 ani), numărul patru mondial, anunţase atunci că va decide dacă va mai juca sau nu la Turneul Campioanelor după ce va efectua un RMN la genunchiul stâng.

Andreescu, revelaţia anului 2019, este a doua jucătoare care se retrage de la Turneul Campioanelor din acest an, după japoneza Naomi Osaka, aceasta declarând forfait după primul său meci jucat în Grupa Roşie, câştigat în faţa cehoaicei Petra Kvitova. Locul său a fost luat de olandeza Kiki Bertens.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.