Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Naţionala de rugby a Noii Zeelande, campioana mondială en titre, a învins sâmbătă cu un categoric 46-14 (22-0) reprezentativa Irlandei, în sferturile Cupei Mondiale din Japonia, într-o partidă disputată la Tokyo, şi s-a calificat în semifinale unde va întâlni Anglia.

All Blacks au făcut o partidă de excepţie în faţa unui adversar care, deşi a debutat la turneul final al CM de pe prima poziţie în ierarhia mondială, nu a impresionat nici în grupă, unde s-a înclinat incredibil în faţa Japoniei (19-12), iar sâmbătă a practicat un joc mediocru pentru acest nivel, ce nu a pus nicio problemă neozeelandezilor care au dominat autoritar confruntarea de la un cap la altul.

 

Foto: (c) Issei Kato / REUTERS


Evoluţia irlandezilor a fost departe de cea arătată în urmă cu un an, atunci când într-un meci-test învingeau pe All Blacks la Dublin, pe AVIVA Stadium, cu 16-9.

Aaron Smith (2), Beauden Barrett, Codie Taylor, Matt Todd, George Bridge şi Jordie Barrett au reuşit eseuri pentru campioana mondială, Richie Mo'unga transformând patru dintre ele şi tot el fructificând o lovitură de pedeapsă.

 

Foto: (c) Issei Kato / REUTERS 


''Verzii'' au avut două eseuri, unul izbutit de Robbie Henshaw, celălalt de penalizare, primul fiind transformat de Joey Carbery.

Anglia şi Noua Zeelandă se vor întâlni astfel în prima semifinală a Mondialului nipon, pe 26 octombrie, la Yokohama.

La Tokyo s-au confruntat echipele:

Noua Zeelandă: 15. Beauden Barrett, 14. Sevu Reece, 13. Jack Goodhue, 12. Anton Lienert-Brown, 11. George Bridge, 10. Richie Mo'unga, 9. Aaron Smith, 8. Kieran Read (căpitan), 7. Sam Cane, 6. Ardie Savea, 5. Sam Whitelock, 4. Brodie Retallick, 3. Nepo Laulala, 2. Codie Taylor, 1. Joe Moody
Rezerve: 16. Dane Coles, 17. Ofa Tuungafasi, 18. Angus Ta'avao, 19. Scott Barrett, 20. Matt Todd, 21. TJ Perenara, 22. Sonny Bill Williams, 23. Jordie Barrett

Irlanda: 15. Rob Kearney, 14. Keith Earls, 13. Garry Ringrose, 12. Robbie Henshaw, 11. Jacob Stockdale, 10. Johnny Sexton, 9. Conor Murray, 8. CJ Stander, 7. Josh van der Flier, 6. Peter O'Mahony, 5. James Ryan, 4. Iain Henderson, 3. Tadgh Furlong, 2. Rory Best (căpitan), 1. Cian Healy
Rezerve: 16. Nial Scannell, 17. Dave Kilcoyne, 18. Andrew Porter, 19. Tadhg Bierne, 20. Ryhs Ruddok, 21. Luke McGrath, 22. Joey Carbery, 23. Jordan Larmour. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.