COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 21 Intre 21:00 si 21:40 se va semnala Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale. in Județul Mureş; COD PORTOCALIU: 08-06-2025 ora 20 Intre 20:40 si 21:30 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50...70 km/h, vijelie. in Județul Mureş, zona de munte de peste 1800 m, Județul Mureş, Județul Harghita, zona de munte de peste 1800 m, Județul Harghita;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Bulgariei, Krasimir Balakov, a demisionat vineri, la patru zile după scandările rasiste ale suporterilor din timpul meciului cu Anglia, ce a avut loc luni, la Sofia, în preliminariile EURO 2020, informează Reuters.

Echipa tehnicianului de 53 de ani a fost învinsă cu 6-0 de Anglia, meciul fiind marcat de scandările rasiste la adresa unor jucători englezi de culoare prezenţi pe gazon şi de saluturile naziste ale unora dintre suporterii bulgari. Partida de pe stadionul Vasil Levski din Sofia a fost întreruptă temporar de arbitrul croat, în baza protocolului în trei etape conceput de UEFA.

Federaţia bulgară de fotbal a anunţat vineri că Balakov şi-a prezentat demisia, din cauza rezultatelor slabe ale naţionalei, iar comitetul executiv a acceptat demisia.

"Decizia mea nu are nicio legătură cu faptul că premierul (Boiko) Borisov mi-a cerut demisia a doua zi după meciul cu Anglia. Răbdarea mea a ajuns la capăt", a spus Balakov, citat de Sky Sports.

"Noi am făcut ce trebuia legat de securitatea în timpul meciului cu Anglia. Bulgaria nu este o ţară rasistă", a adăugat el.

După meci, tehnicianul a spus că nu a auzit nicio insultă rasistă din tribune, dar marţi a prezentat scuze Angliei pentru comportamentul fanilor.

Balakov pregătea din luna mai naţionala Bulgariei, care are doar 3 puncte, după şapte meciuri, în preliminariile EURO 2020.

Fost conducător de joc la Sporting Lisabona şi VfB Stuttgart, Balakov a fost unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai echipei Bulgariei, semifinalistă la Cupa Mondială 1994.

Preşedintele federaţiei, Borislav Mihailov, a demisionat marţi după-amiază. Poliţia bulgară a efectuat până acum 12 arestări în acest caz.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.