Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Celebrul fotbalist suedez Zlatan Ibrahimovic l-a criticat pe selecţionerul naţionalei ţării sale, Janne Andersson, pentru că nu convoacă jucători cu origini străine, într-un interviu publicat marţi de ziarul Expressen, relatează EFE.

Ibrahimovic i-a reproşat lui Andersson că nu a inclus niciun jucător de altă origine etnică atunci când a alcătuit primul său lot, lucru pe care l-a corectat ulterior în spiritul corectitudinii politice.

Andersson a fost numit selecţioner după ce Ibrahimovic s-a retras de la naţională, la încheierea EURO 2016.

"Prima convocare, ce se întâmplă? Câţi jucători de altă origine a inclus? Niciunul. A fost întrebat şi s-a văicărit. După aceea a chemat alţii de diverse origini ca să fie corect din punct de vedre politic", a afirmat fostul jucător al lui Juventus, AC Milan, Inter Milano, FC Barcelona şi FC Manchester United.

Ibrahimovic l-a acuzat pe Andersson că a distrus ceea ce el a construit "timp de douăzeci de ani", aluzie la imaginea Suediei ca echipă multiculturală, în consonanţă cu o ţară în care populaţia de origine străină trece de 20%.

În declaraţii pentru acelaşi tabloid, Andersson s-a arătat înţelegător, afirmând că Suedia are o problemă "reală" cu rasismul şi înţelege că jucători ca Ibrahimovic, născut dintr-un tată bosniac şi o mamă croată, au trebuit să lupte împotriva "prejudecăţilor" şi au fost trataţi "nedrept" din cauza originii părinţilor.

"Mă irită însă că se insinuează că aş fi capabil să fac alegerile mele în funcţie de originea oamenilor. E foarte departe de ceea ce sunt eu ca om şi ca selecţioner", a explicat tehnicianul sub conducerea căruia Suedia a atins sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2018.

În Grupa F a preliminariilor EURO 2020, din care face parte şi România, Suedia va întâlni sâmbătă Malta, iar trei zile mai târziu va primi replica Spaniei.

Cu câteva luni înaintea CM 2018, Andersson şi câţiva jucători ai echipei Suediei s-au arătat deranjaţi de speculaţiile despre posibila revenire a lui Ibrahimovic, alimentate chiar de acesta prin mesaje ambigue.

Federaţia suedeză a pus capăt incertitudinii cu două luni înaintea Mondialului, anunţând că atacantul nu a revenit asupra retragerii sale de la naţională.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.