Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, Lionel Messi, a recunoscut că ar fi fost încântat de revenirea lui Neymar în această vară, dar catalanii au tot ce le trebuie pentru a câştiga trofee şi fără brazilian, conform unui interviu publicat de ziarul catalan Sport.

Messi, care a jucat alături de Neymar între 2013 şi 2017, a admis că brazilianul de la PSG este unul dintre puţinii jucători care pot aduce ceva în plus: ''Da, aş fi fost încântat dacă Neymar revenea. Îi înţeleg pe cei care nu sunt de acord, este normal după tot ce s-a petrecut în jurul lui 'Ney', maniera în care a plecat, cum ne-a abandonat. Dar din punct de vedere sportiv, pentru mine Neymar este unul dintre cei mai buni din lume şi evident echipa noastră şi-ar fi crescut şansele de a obţine rezultatele dorite''.

Starul argentinian a adăugat însă că Barca are un lot de excepţie cu care îşi poate realiza obiectivele: ''Nu sunt decepţionat. Mi-ar fi plăcut să vină şi să fie alături de noi, dar, cum am zis, avem un efectiv excepţional pentru a năzui la titluri, chiar şi fără el''.

Cvintuplul câştigător al Balonului de Aur a negat că le-ar fi impus conducătorilor de club recrutarea lui Neymar: ''Aici, nu sunt eu cel care comandă. N-am spus niciodată că trebuie recrutat. Nu am impus nimic''.

În 2017, Neymar a devenit cel mai scump jucător din lume (222 milioane euro), după transferul său la PSG, dar acum vrea cu ardoare să revină la Barcelona.

''Nu ştiu dacă este dorit de club. Din ce ştiu, Neymar este foarte dornic. Dar înţeleg că este foarte dificil să negociezi cu PSG. Sincer, nu ştiu dacă clubul a făcut tot posibilul''.

Preşedintele clubului catalan Josep Maria Bartomeu a anunţat săptămâna trecută că ofensiva pentru Neymar se va relua în mercato de iarnă. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.