Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 4 mondial, este accidentată la glezna stângă şi a declarat forfait pentru turneul de la Zhengzhou (China), ce va începe pe 9 septembrie, informează WTA.

Accidentarea de la glezna stângă a făcut-o pe Simona Halep să abandoneze în meciul cu jucătoarea cehă Marie Bouzkova, disputat pe 10 august la Toronto. La Cincinnati, ea a fost eliminată de viitoarea câştigătoare a competiţiei, Madison Keys, iar la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, a cedat în turul secund în faţa americancei Taylor Townsend.

Fostul lider mondial are în continuare dureri, ceea ce a făcut-o să renunţe la turneul de la Zhengzhou, aflat la prima ediţie.

"Simt în continuare dureri la gleznă şi staff-ul meu medical m-a sfătuit să nu joc săptămâna viitoare", a declarat Halep, potrivit unui comunicat postat de WTA. Ea a spus că şi-ar fi dorit să joace la Zhengzhou, oraş unde nu a mai fost, şi speră să fie prezentă la ediţia de anul viitor a turneului.

După ce românca a declarat forfait, jucătoarea cehă Tereza Martincova este calificată direct pe tabloul principal.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.