Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Selecţionerul naţionalei de tineret a Italiei, Luigi Di Biagio, a demisionat după ce echipa sa a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 care se desfăşoară în această perioadă în Italia şi San Marino, a anunţat Corriere dello Sport.

"De la 1 iulie nu voi mai fi selecţioner. Experienţa mea se încheie aici", a declarat Di Biagio, un fost mijlocaş în vârstă de 48 de ani, cu 31 de selecţii la prima reprezentativă a Italiei.

Italia a ocupat locul 2 în Grupa A a Campionatului European Under-21 şi a nu a reuşit să fie cea mai bună echipă clasată pe locul 2, ratând calificarea în semifinale. În această fază a competiţiei, România va întâlni Germania, deţinătoarea titlului, iar Spania va primi replica Franţei.

"Nu pot să fiu mulţumit, dar nu a fost un faliment", a spus Di Biagio după eşecul înregistrat la aceste Europene.

Di Biagio a fost numit la cârma naţionalei de tineret în 2013 în locul lui Devis Mangia, cel care avea s-o pregătească pe Universitatea Craiova între 2017 şi 2019. Într-un mandat mult mai scurt (2012-2013), Mangia a reuşit calificarea în finala Europenelor de tineret din 2013, pierdută în faţa Spaniei. Di Biagio a avut rezultate mai slabe: semifinale la Europenele din 2017 şi eliminare în faza grupelor la turneele finale din 2015 şi 2019, ultimul pe teren propriu.

Di Biagio a fost selecţioner interimar la Squadrei Azzurra în 2018, pentru două meciuri amicale.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.