Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (34 ani), cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, a sosit miercuri în cantonamentul selecţionatei ţării sale, care se pregăteşte pentru semifinala Ligii Naţiunilor la fotbal, împotriva reprezentativei Elveţiei, programată pe 5 iunie, informează AFP.

După venirea căpitanului său, naţionala lusitană a apărut în efectiv complet pe terenul din cadrul cartierului general al Federaţiei portugheze de fotbal de la Oeiras, în apropiere de Lisabona, cu o săptămână înaintea startului turneului final al noii competiţii UEFA, organizat în Portugalia.

"Cristiano este liderul nostru şi este mereu mult mai bine să-l avem alături de noi pe cel mai bun jucător din lume. Este un fenomen", a declarat presei fundaşul Jose Fonte, de la formaţia franceză Lille OSC.

Selecţionatele Portugaliei şi Elveţiei se vor înfrunta la Porto, pe 5 iunie, în cealaltă semifinale urmând să evolueze Olanda şi Anglia, la Guimaraes.

Pentru a se putea concentra asupra Ligii Naţiunilor, Cristiano Ronaldo a fost scutit de ultimul meci al sezonului pe care echipa sa, Juventus Torino, l-a disputat weekend-ul trecut împotriva formaţiei Sampdoria Genova. Un joc fără nicio miză, în condiţiile în care Juve avea deja asigurat al optulea său titlu consecutiv de campioană a Italiei. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.