

COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Chelsea a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Arsenal cu scorul de 4-1 (0-0), miercuri seara, într-o finală care a opus două echipe londoneze pe Stadionul Olimpic din Baku.
Chelsea a câştigat trofeul din nou, după ce şi l-a trecut în palmares prima oară în 2013.
''The Blues'' s-au impus prin golurile marcate de Olivier Giroud (49), Pedro Rodriguez (60), Eden Hazard (65 - penalty, 72), respectiv Alex Iwobi (69). Cel mai bun om al meciului a fost belgianul Hazard, la ultima sa partidă în tricoul echipei Chelsea, cu două goluri şi o pasă decisivă, în timp ce Giroud, fost jucător la Arsenal, a reuşit un gol, a scos un penalty şi a dat o pasă de gol.
Arsenal a început mai bine meciul şi şi-a creat primele ocazii de gol, dar Aubameyang (9) a fost imprecis, din poziţie bună, după care şutul lui Xhaka (27) de la 25 metri a şters bara transversală.
Echipa lui Sarri a echilibrat disputa şi Emerson a avut prima situaţie bună de a deschide scorul, dar a şutat pe direcţia lui Cech (34).
Kolasinac a creat pericol la poarta cealaltă (37), dar Kepa a respins şutul său centrare. Cech s-a opus golului (39), la şutul lui Giroud de la 16 metri.
În debutul reprizei secunde, Giroud (49) a deschis scorul cu o lovitură de cap de la 11 metri, din centrarea la semiînălţime a lui Emerson Palmieri. Pentru campionul mondial francez a fost golul său cu numărul 11 în acest sezon al Europa League, fiind golgheterul competiţiei.
Forcingul echipei Chelsea din repriza secundă a continuat, iar Pedro (60) a majorat diferenţa, cu un şut fără preluare la centrarea lui Hazard. Golul al treilea a fost înscris de Hazard, din penalty (65), după ce Giroud a fost faultat în careu de Maitland-Niles.
''Tunarii'' au redus din diferenţă prin Iwobi (69), cu un şut din marginea careului, la o minge respinsă de apărarea echipei Chelsea.
Speranţele formaţiei Arsenal au fost spulberate în min. 72, când ''albaştrii'' au recuperat o minge în jumătatea adversă, iar Hazard a marcat din nou, după o combinaţie cu Giroud.
Cech, fost portar la Chelsea, aflat la ultimul meci al carierei, a limitat proporţiile scorului, salvând poarta în două situaţii clare, la şuturile lui Hazard (75) şi Willian (79). Azpilicueta (81) a fost şi el aproape de gol, dar şutul expediat la colţul lung a trecut puţin alături.
Arsenal a ratat şansa de a se califica în Liga Campionilor, bonus care ar fi fost adus de cucerirea trofeului. Antrenorul ''tunarilor'', spaniolul Unai Emery, câştigase Europa League de trei ori consecutiv, în perioada 2014-2016, cu Sevilla.
Chelsea a terminat acest sezon al Europa League neînvinsă în 15 meciuri (12 victorii, 3 egaluri).
Cele două echipe londoneze au mai fost adversare o singură dată în cupele europene, în sezonul 2003/04 al Champions League, în sferturile de finală, 1-1 pe Stamford Bridge şi 2-1 pe Highbury pentru Chelsea. Arsenal nu a câştigat niciodată un meci european cu o altă echipă engleză, în şapte încercări (două egaluri, cinci eşecuri).
Chelsea - Arsenal 4-1 (0-0)
Au marcat: Olivier Giroud (49), Pedro Rodriguez (60), Eden Hazard (65 - penalty, 72), respectiv Alex Iwobi (69).
Baku, Stadionul Olimpic
Europa League - finala
Au evoluat echipele:
Chelsea: 1. Kepa Arrizabalaga - 28. Cesar Azpilicueta (căpitan), 27. Andreas Christensen, 30. David Luiz, 33. Emerson Palmieri - 7. Ngolo Kante, 5. Jorginho, 17. Mateo Kovacic (8. Ross Barkley, 76) - 11. Pedro Rodriguez (22. Willian, 71), 18. Olivier Giroud, 10. Eden Hazard (21. Davide Zappacosta, 89). Antrenor: Maurizio Sarri.
Rezerve neutilizate: 13. Willy Caballero, 52. Jamie Cumming - 3. Marcos Alonso, 9. Gonzalo Higuain, 24. Gary Cahill, 44. Ethan Ampadu, 51. Conor Gallagher, 55. George McEachran.
Arsenal: 1. Petr Cech - 5. Sokratis Papastathopoulos, 6. Laurent Koscielny (căpitan), 18. Nacho Monreal (29. Matteo Guendouzi, 66) - 15. Ainsley Maitland-Niles, 11. Lucas Torreira (17. Alex Iwobi, 66), 34. Granit Xhaka, 31. Sead Kolasinac - 10. Mesut Oezil (59. Joe Willock, 77) - 9. Alexandre Lacazette, 14. Pierre-Emerick Aubameyang. Antrenor: Unai Emery.
Rezerve neutilizate: 19. Bernd Leno, 44. Deian Iliev - 4. Mohamed Elneny, 12. Stephan Lichtsteiner, 20. Shkodran Mustafi, 23. Danny Welbeck, 25. Carl Jenkinson, 49. Eddie Nketiah, 87. Bukayo Saka.
Arbitru: Gianluca Rocchi; arbitri asistenţi: Filippo Meli, Lorenzo Manganelli (toţi din Italia); arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Marco Guida (Italia), Szymon Marciniak (Polonia); arbitru asistent video pentru ofsaid: Pawel Sokolnicki (Polonia); al patrulea oficial: Daniele Orsato (Italia)
Cartonaşe galbene: Pedro (56), Christensen (68). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |