Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Selecţionata Finlandei s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă ediţia 2019, reuşind să învingă cu scorul de 5-4 după prelungiri reprezentativa Suediei, dublă deţinătoare a titlului, într-o partidă disputată joi seara la Kosice (Slovacia).

Conduşi cu 3-1 şi 4-3, hocheiştii finlandezi au reuşit să egaleze cu un minut şi 30 de secunde înainte de finalul timpului regulamentar de joc, impunându-se apoi în prelungiri în faţa Suediei, care va absenta, astfel, pentru a şasea oară în ultimii 30 de ani din ultimul careu al unui Mondial.

În penultimul act al competiţiei, Finlanda va înfrunta puternica echipă a Rusiei, care a trecut în sferturile de finală, cu scorul de 4-3, de formaţia Statelor Unite, obţinând astfel a opta sa victorie consecutivă de la debutul Mondialului din Slovacia.

Cehia a obţinut cel mai categoric succes al zilei de joi, impunându-se cu 5-1 în faţa Germaniei. Cehii şi-au asigurat astfel prezenţa în semifinalele unui Campionat Mondial după o pauză de patru ani şi urmează să lupte pentru un loc în finală cu Canada, echipă cu 26 de titluri mondiale în palmares, care a învins la rândul ei, cu 3-2 după prelungiri, formaţia Elveţiei.

Cele două semifinale ale Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă vor avea loc sâmbătă, la Bratislava.

Rezultate - sferturi de finală:
Rusia - Statele Unite 4-3
Canada - Elveţia 3-2, după prelungiri
Cehia - Germania 5-1
Finlanda - Suedia 4-3, după prelungiri
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu,editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.